La sfârșitul anului trecut, Adrian Minune a găsit o posibilitate să facă bani și din online. Cântărețul i-a anunțat pe fanii săi că pot să primească dedicații de la el, dacă virează anumite sume în două conturi, plus ce detalii mai doresc. Când a văzut cum stau lucrurile cu era digitală, colegul Nicolae Guță s-a pus și el pe treabă și în ultimele săptămâni a fost aproape nelipsit de pe platforma TikTok.
Ultimul live făcut, spun sursele, a avut loc pe 24 martie, când a intrat un număr tot mai mare de fani, iar manelistul i-a încântat pe toți cu vocea sa extraordinară. Iar suma câștigată a fost una cu adevărat impresionantă. Se spune că în urma transmisiei live, după ce TikTok a reținut 60% din banii câștigați, lui Nicolae Guță iar fi rămas nu mai puțin de 73.000 de dolari.
Guță și-a tatuat pe frunte numele tatălui său
Chiar dacă unii nu au văzut cu ochi bun această decizie, Nicolae Guță și-a tatuat pe frunte numele tatălui să, mort cu mai bine de 30 de ani în urmă. El spune că a ales să facă asta pentru că vrea ca memoria acestuia să fie cât mai vie, pentru că îl simte alături în fiecare moment al vieții sale. Și chiar dacă lumea „o să mă creadă nebun”, Guță a recunoscut: „vorbesc zilnic cu tata. Atunci când sunt supărat, mă rog la el”.
„Nu m-a interesat și nu mă va interesa niciodată ce vorbește lumea”
„Au apărut destule zvonuri cum că m-am dilit, că am luat-o razna, mi s-a spus că sufăr de bine, că vreau să ies în evidență. Nu m-a interesat și nu mă va interesa niciodată ce vorbește lumea. Dacă eu mi-am tatuat numele tatălui meu și aici scrie „Iubitul meu tată, Niculae” a fost pentru că, pentru mine, este mentorul meu și este în continuare, chiar dacă nu îl am de 34-35 de ani. Cam câți ani are Nicoleta atât are și el”, a recunoscut cântărețul într-un podcast.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook