Bancuri. Două veverițe merg la cinema. Ce urmează, leșini de râs
Ești posomorât și nu-ți arde de nimic? Citește aceste bancuri și vei vedea viața cu alți ochi.
Bancuri super tari
Un tip dă examenul pentru permisul de conducere. Polițistul de la examinare îl întreabă:
— Ești într-o intersecție. În stânga ta vine o salvare cu girofarul pornit. În dreapta ta, o mașină de pompieri, tot în misiune. Din față vine mașina poliției. Cine trece primul?
Tipul se gândește o secundă și răspunde sigur pe el:
— Conducătorul auto din București!
— Păi de ce? întreabă uimit polițistul.
— Pentru că el are oricum tupeu și se bagă primul!
______________________
Un bărbat intră într-un bar și vede la o masă patru oameni și un câine care jucau poker. Câinele juca incredibil de bine, paria, dădea cărțile înapoi, era extrem de concentrat.
Uimit, bărbatul se apropie de unul dintre jucători și îi șoptește:
— Nu-mi vine să cred! Câinele ăla e un geniu! E incredibil de inteligent!
Jucătorul dă din cap nemulțumit:
— Nu e chiar așa deștept pe cum pare… De fiecare dată când are o mână bună, dă din coadă!
______________________
– Iubito, ce mâncăm azi?
– Crize de nervi la grătar cu garnitură de reproșuri și draci la cuptor!
– Aha, ai luat rețetele de la mă-ta?
______________________
Iubita întorcându-se de la oftalmolog:
– Bună iubitule!
– Bună. Ce ţi-a spus otalmologul?
– A spus că trebuie să port ochelarii ăştia.
– Nu îţi face griji, îţi stă bine.
– Mersi, dar mi se pare că sunt mai urâtă cu ochelari.
– Ştii de ce te vezi mai urâtă?
– De ce?
– Pentru că vezi mai bine…
Soțul revine din deplasare și sare direct in dormitor. După clipele de iubire nebună, se ridică și pleacă la bucătărie, iar acolo…. soția!
El în stare de șoc:
– Doamne, dar cu cine m-am culcat eu în dormitor?
Soția alergând in dormitor strigă:
– Mamă, de ce ai tăcut și nu i-ai spus că nu sunt eu în pat?
– Draga mea… tu doar știi că deja se fac doi ani, de când nu mai discut cu el.
______________________
– O singură dată am apelat la vrăjitoare, când m-am căsătorit.
– Și ce a spus?
– Da.

Două veverițe merg la cinema.
Una zice:
– Două bilete va rog.
Vânzătorul de bilete:
– Cum, voi vorbiți?
Veverița:
– Da, dar când intrăm vom face liniște.
______________________
Povestea spune că, odată, un șarpe urmărea un licurici.
După multe zile de urmărire, licuriciul, obosit, se oprește și-i zise șarpelui:
— Pot să-ți pun trei întrebări?
— Nu sunt obișnuit să răspund nimănui, zise șarpele, dar, cum urmează să te mănânc, poți să întrebi!
— Fac parte din hrana ta zilnică?
— Nu! răspunse șarpele.
— Ți-am făcut vreun rău?
— Nu, sigur că nu!
— Și atunci, de ce vrei să mă mănânci? întrebă exasperat licuriciul.
— Pentru că nu suport să te văd strălucind! răspunse încordat șarpele.
Morală: Când luminezi pe drumul tău, faci lumină și celorlalți, iar asta deranjează persoanele care pândesc în penumbră.
Două flori discută pe câmp:
– Mă iubeşti?
– Da, te iubesc.
– Atunci hai să chemăm o albinuţă!
______________________
Doi olteni lucrau la rețeaua de electrificare și trebuiau să pună un stâlp în pământ.
Șeful îi vede că au făcut groapa, apoi că au măsurat stâlpul și pleacă.
Când se întoarce, vede că au pus stâlpul și unul dintre ei era sus pe stâlp și măsura.
Șeful, mirat, întreabă:
— Ce faci? De ce îl măsori, că doar l-ai măsurat jos?
La care olteanul răspunde:
— Da… jos i-am măsurat lungimea, acum îi măsor înălțimea…
______________________
Merge Ion la birt și îi cere Mariei un suc și două paie.
— Da’ de ce două paie?
— Azi sunt cu mândra mea.
A doua zi, aceeași scenă, doar că de data asta Ion cere un suc și trei paie.
— Da’ de ce trei paie?
— Azi sunt cu două mândre.
A treia zi, Ion îi cere Mariei un sac de paie.
— Da’ ce faci cu un sac de paie?
— Azi sunt cu calul…
Interesant de citit: Bancuri. Doi polițiști găsesc 3 grenade într-o groapă. Leșini de râs ce urmează
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook