Simona Ionescu / Redactor Șef

Nu i-a mai suportat. Oana Roman, ieșire violentă

Nu i-a mai suportat. Oana Roman, ieșire violentă
Oana Roman a cedat nervos şi a avut o ieşire vijelioasă, în public. Nu cu Oana Zăvoranu a avut treabă, ci i-a luat în vizor pe toți cei care-i poartă de „grijă” și care îi dau sfaturi pe Instagram. 

Oana Roman, ieșire violentă pe Instagram  pe fondul problemelor pe care le are în prezent. Mama ei (Mioara Roman) este internată în spital şi recent a intervenit şi despărţirea de fostul soţ, Marius Elisei.

În acest context, notează Evenimentul Zilei, Oana Roman s-a simţit agresată de reacţiile internauţilor care i-au dat sfaturi cu privire la viaţa ei. În cadrul unui mesaj video, ea răbufnit la adresa celor care au criticat-o în ultima perioadă.

Oana Roman a cedat nervos pe Instagram

Înregistrarea a fost făcută luni. Fata fostului premier a ajuns la capătul răbdării, s-a oprit din orice făcea şi a reacţionat pe măsură.

Astfel, Oana Roman le-a transmis criticilor săi că ar fi mai bine să renunţe să o urmărească pe reţelele de socializare. Mai bine ar face asta decât s-o critice nejustificat sau fără un motiv solid.

Oana Roman, ieșire violentă

La 44 de ani, ea nu acceptă să-i spună străinii de pe Internet cum să aibă grijă de fetiţa ei. „Nu știu cum să vă mai explic și cum să vă mai spun… Frate, nu vă supărați dacă vă răspund când voi vă permiteți să-mi dați sfaturi despre cum trebuie să îmi trăiesc viața, de exemplu”, a transmis Oana Roman.

Oana Roman, ieșire violentă

„Trebuie să înțelegeți o dată pentru totdeauna că rețelele sociale nu sunt făcute pentru ca unii dintre voi să dea lecții de viață. Să dea sfaturi, să impună lucruri! Nu! Contul ăla este casa mea! Este foarte ok dacă intri să te uiți, dar este dreptul meu să îți răspund în momentul în care ceva nu e ok”, a mai spus vedeta pe Instagram Stories.

În acest context, ea a descris şi care au fost câteva dintre cele mai deranjante comentarii primite. De asemenea, a fost şi un mesaj cu trimitere la Oana Zăvoranu, cea care o atacă fără menajamente.

În timpul declarațiilor, Oana Roman a dezvăluit câteva dintre replicile care au scos-o din minți și a făcut apel la cei din comunitatea sa de pe Instagram să nu se mai lase influențați atât de ușor. Desigur, recomandarea făcută are legătură cu războiul pornit de Oana Zăvoranu împotriva mai multor influencerițe din România, printre care se numără și fiica lui Petre Roman.

Oana Roman: „Sunteți extrem de influențați”

„Nu ai cum să intri acolo și să spui: «Pune-ți căciulă în cap!», «Copilul arată nu știu cum», «Pune-i fes copilului», «Nu fă aia». Nu, frate! Eu fac ce vreau eu! Dacă nu-ți place ești absolut liber să nu mă urmărești, dar nu îmi impune. Plus că sunteți extrem de influențați de un anumit curent în online, care vă instigă la ură, care vă instigă la rău. Și, fără să vă dați seama, vă transformați în ceva ce nu este ok pentru voi, pentru că vă hrăniți cu rău. Vă hrăniți cu ură, vă hrăniți cu venin.

Chestia asta vă dăunează vouă în primul rând. Lumea vede, ascultă, vorbește. Din păcate, de multe ori, vede greșit, ascultă puțin și vorbește prea mult”, a mai afirmat fosta prezentatoare tv.

Sursa foto: Instagram

Cum arată noua Feli. Artista e de nerecunoscut

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre