Simona Ionescu / Redactor Șef

O cunoscută vedetă de televiziune se lansează în muzică sau se mută la Pro TV? Smiley e implicat

O cunoscută vedetă de televiziune se lansează în muzică sau se mută la Pro TV? Smiley e implicat
O mișcare importantă are loc pe piața media. Una șoc. Iar acestea, în general, țin lumea cu sufletul la gură. Zvonurile au început să circule. Gina Pistol și-a anunțat fanii că va lua o pauză de televiziune. Așa să fie?

Gina Pistol și-a anunțat recent plecarea de la Antena 1, anunțându-i pe fani că va lua și o pauză de la televiziune. Anul acesta va fi difuzat sezonul 11 Chefi la Cuțite, ultimul prezentat de iubita lui Smiley.  În paralel au apărut zvonuri potrivit cărora vedeta ar semna cu un alt post TV. Pe de altă parte, toată lumea e de acord că, dacă vrea o carieră de top în alt domeniu, Gina Pistol ar trebui să se apuce de cântat. E chiar talentată și asta s-a văzut de-a lungul timpului.

Gina Pistol, voce de privighetoare

În ultimul an, Gina Pistol a apărut in tot felul de situații – emisiuni, concerte, podcasturi – cântând. Chiar și Smiley a invitat-o pe scenă la un concert al lui. Unul dintre oamenii care au încurajat-o și o încurajează să avanseze pe domeniul muzical este Horia Brenciu. Și probabil, iubitul ei, Smiley.

Ideea e că Gina Pistol a apărut în Playboy, de mai multe ori, a avut iubiți celebri, ba chiar și o pisică, cu care s-a mutat în casa lui Smiley. Cu acesta are și o fetiță, Josephine. Și peste toate, Gina Pistol are o voce surprinzătoare. Pe care, când toată lumea uitase de ea, Horia Brenciu a știut cum să o descătușeze.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Horia Brenciu (@horiabrenciu)

Într-un promo pentru podcastul în care a fost invitată Gina Pistol, săptămânile trecute, aceasta face un duet spontan cu gazda sa, Horia Brenciu. Și este absolut șocant cât de frumos poate să cânte îndrăgita prezentatoare. Aproape că îți vine să te întrebi care e artistul la ea în casă. De altfel, Smiley a destăinuit, în perioada în care aleasa lui era gravidă, că aceasta e înnebunită după muzică și că ascultă și cântă mai mereu prin casă. Așa a venit pe lume micuța lor, cu muzica mamei. Muzica tatălui a descoperit-o ceva mai târziu.

Toate acestea sunt atuuri care ar putea conta pentru Gina Pistol dacă alege să facă muzică. Plus că părinții lui Smiley se mută lângă casa lor, deci problema copilului va fi rezolvată, micuța Josephine se va distra cu bunicii până va ajunge la vârsta de mers la grădiniță, în timp ce părinții își pot vedea liniștiți de carieră. Dacă Gina va alege muzica, activitatea ei nu va fi atât de solicitantă ca în cazul unei emisiuni tv, iar lipsa ei de lângă fetiță nu va fi mare.

Gina Pistol se mută la Pro TV, ca și Bendeac?

Zvonuri au apărut și legate de o posibilă continuare a carierei în televiziune, dar la alt post. Așa cum știți, Gina Pistol a avut o colaborare de șapte ani cu trustul Antenelor. Sezonul 11 Chefi la cuțite care va fi difuzat la Antena 1 în primăvara aceasta, este ultimul prezentat de vedetă. Aceasta și-a însoțit anunțul că încheie colaborarea cu trustul de televiziune cu o declarație emoționantă în care și-a exprimat urmele de regret pentru retragerea ei din televiziune.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Horia Brenciu (@horiabrenciu)

„Am tot scris și rescris. O să încerc să nu plâng. Deci: Simpaticilor, după cum bine știți, acuși se fac doi ani de când am devenit mamă și am început o nouă viață. În acești doi ani în care mi-am continuat și activitatea ca prezentator la Chefi la cuțite, mi-am dat seama că îmi doresc să-mi dedic mai mult timp mie, familiei și în special fiicei mele.

Ca și pentru voi, și pentru mine acești ani au fost foarte complicați. Nimic nu a fost așa cum știam noi. Anul acesta am decis să-mi închei povestea cu emisiunea Chefi la cuțite și cu o echipă de oameni minunați, de la care am învățat foarte multe lucruri despre magia numită televiziune. Vreau să mulțumesc întregii echipe de prieteni pentru 11 sezoane minunate de Chefi la cuțite și 3 de Asia Express.

Le mulțumesc celor TREI MAGNIFICI care mi-au devenit prieteni și vouă, pentru că ați fost alături de mine în această aventură minunată a vieții mele. Vreau să-i mai mulțumesc în mod special Monei, pentru încrederea pe care a avut-o în mine, pentru toată răbdarea și pentru toate lecțiile pe care mi le-a dat cu cea mai mare delicatețe din lume”, a scris Gina Pistol pe contul ei de Instagram.

După așa un mesaj, nu este exclus ca Gina Pistol să meargă la Pro TV, post cu care are contract și iubitul ei, Smiley, având în vedere că situația ei este asemănătoare cu cea a lui Mihai Bendeac, care s-a îndreptat și el spre rivali, după demisia din trustul Antenelor.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre