O nouă tragedie în lumea medicală. A murit „cel mai iubit doctor stomatolog din oraș”
O tragedie cutremurătoare a zguduit comunitatea medicală din Călărași la început de an. Medicul stomatolog Mihai Tudor, în vârstă de doar 35 de ani, cunoscut drept „cel mai iubit doctor stomatolog din oraș”, a fost găsit mort în propriul său cabinet medical.
Descoperirea șocantă a avut loc duminică, 4 ianuarie, în jurul orei 07:20 dimineața. Alarma a fost dată de apropiați, iar la fața locului au intervenit de urgență polițiștii și un echipaj medical. Din păcate, pentru tânărul medic nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul, conform Călărași Press.

Potrivit primelor informații apărute în presa locală din Călărași, există indicii care ar putea duce la ipoteza unei sinucideri, însă autoritățile subliniază că ancheta este în desfășurare, iar toate circumstanțele vor fi analizate cu atenție. Zona a fost imediat izolată, iar polițiștii au demarat o investigație amplă pentru a stabili ce s-a întâmplat în ultimele ore din viața medicului și ce anume a condus la acest final tragic.
Surse din apropierea bărbatului susțin că doctorul Mihai Tudor nu era cunoscut cu probleme personale sau financiare. Acesta nu avea datorii, nu se afla în conflicte și nu dăduse semne că ar trece printr-o perioadă dificilă. Din contră, era perceput drept un profesionist dedicat, apreciat atât de pacienți, cât și de colegi.
Rudele, prietenii și pacienții vorbesc numai la superlativ despre tânărul stomatolog. Presa locală l-a descris drept „cel mai iubit doctor stomatolog din oraș”, un medic empatic, mereu atent și dispus să ajute.

Un detaliu care atrage atenția este faptul că ultima activitate publică a medicului a fost schimbarea fotografiei de profil pe Facebook, pe data de 29 decembrie.
Comunitatea din Călărași este în stare de șoc, iar moartea prematură a medicului Mihai Tudor lasă în urmă multă durere și întrebări fără răspuns.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook