Fiica nelegitimă a Prințului Albert, Jazmin Grace Grimaldi, în vârstă de 28 de ani, care trăieşte în California, a ajuns la spital în stare critică. După ce tatăl său a fost bolnav de COVID-19, ceea ce a dat mari emoții supușilor, având în vedere vârsta acestuia – 62 de ani, iată că și fata s-a îmbolnăvit.
Prințul a făcut o formă ușoară a bolii. Dar nu la fel de norocoasă este şi fiica lui dintr-o relaţie nelegitimă. Actriţa și cântăreața în devenire a contractat virusul la începutul lunii iulie, însă weekendul trecut simptomele ei s-au agravat astfel încât a fost nevoie de internare de urgenţă în spital, unde a ajuns în stare critică.
Robi din Las Fierbinţi trebuie să se dezbrace. Așa vrea ministrul Vela
Smiley le-a povestit prietenilor cum se simte tătic
COVID-19 cu simptome ciclice
Jazmin a fost nevoită să stea cinci zile în spital, după care a fost externată și trimisă să-şi continue recuperarea acasă. Fiica prinţului a declarat că a urmat un tratament cu antibiotice pentru o posibilă pneumonie corelată cu infecţia cu Covid, după ce doctorii i-au găsit un mic nodul pe plămânul drept. Ea a suferit complicații în spital, de la febră foarte mare, zile la rând, până la probleme respiratorii grave.
Jazmin a mai mărturisit pe pagina ei de Instagram că aceste simptome declanşate de infecţie au tot apărut, dispărut şi revenit în cazul ei, timp de aproape o lună. Jazmin este fiica lui Albert dintr-o relaţie pasageră pe care suveranul a avut-o cu americanca Tamara Jean Rotolo, în 2006.
„Prințul Playboy” are doi copii din flori
Cu doi copii din flori la activ, lui Albert II de Monaco i se mai spune și „prințul Playboy”. S-a iubit cu frumoasa Claudia Schiffer, cu play-mate-ul Victoria Zdrok sau sportiva americana Alicia Warlick, însă pe niciuna nu a luat-o de nevastă. Pe lângă Jazmin a mai făcut un copil, un băiat, Eric Alexandre Coste, acum în vârstă de 17 ani, a cărui mamă e o stewardesă franceză.
Acum 10 ani, când aproape nimeni nu mai spera ca prințul să se așeze la casa lui, acesta a anunțat că s-a hotărât să-și pună pirostriile. Aleasa, care a devenit Prințesă, este sud-africana Charlene Wittstock, fostă campioană la înot. Până să o ceară în căsătorie, cei doi se știau deja de 10 ani. Relația celor doi a devenit publică în 2006.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook