28 de ani a stat Marian Vanghelie cu prima parteneră de viață și nu a dus-o în fața altarului. S-a îndrăgostit nebunește de Oana Mizil și după ce a „frezandat-o” au decis să meargă împreună pe același drum. Și i-a promis și rochie de mireasă, dar i-a cumpărat doar nasturii…
„Am fost în Alpi cu mama, Donca, mătușa mea, prieteni. Toată lumea ne-a văzut”
Un drum care nu a avut finalitatea dorită pentru Oana Mizil, însă aceasta susține că întâlnirea cu fostul primar al sectorului 5 a fost de la Dumnezeu. Pentru că în urma relației celor doi, a venit pe lume Maria, cea mai importantă persoană din viața Oanei.
Nu și-a înșelat însă niciodată fostul soț, a povestit Oana Mizil. Când ea l-a cunoscut pe Vanghelie, el era despărțit de doi ani, iar ea anunțase divorțul.
„Eu și Marian am devenit parteneri în ianuarie 2011. El văzuse că sunt vulnerabilă și cu frumosul m-a frezandat, ne-am asumat relația. Prima dată când am fost fotografiați nu ne-am ascuns de nimeni. Am fost în Alpi cu mama, Donca, mătușa mea, prieteni. Toată lumea ne-a văzut”, a mărturisit Oana Mizil în emisiunea lui Denise Rifai.
„A fugit până să iasă Marian să-l alerge în zăpadă”
Când au fost descoperiți prima dată făceau baie în piscină și Oana i-a spus iubitului său că cineva se uită pe geam la ei.
„Era un băiat care ne făcea poze, dar a plecat până a ieșit Marian în zăpadă să-l alerge. Ne-am asumat totul, dar am decis de comun acord să iasă el să spună că suntem împreună, nu eu, pentru că așa e bărbătește”, a mai spus vedeta.
La începutul relației, a dat la o parte bucătarul francez „pe care-l aveam în vilă” și l-a lăsat pe Vanghelie fără cuvinte cu desertul preparat.
„De Crăciun, am spus că e ultima oară când mai încerc și de Bobotează am aflat că sunt gravidă”
„I-am făcut un mare cozonac moldovensc, pe care îl știu de la bunica. Când Marian a văzut că eu apar cu acesta, a rămas blocat și a zis să a început să cumpere nasturii de la rochia de mireasă. (…) În 2015 a venit pe lume fetița noastră, o binecuvântare.
Așa a vrut Dumnezeu să intre în viața mea și să o am pe Maria. Și cu fertilizarea s-a întâmplat tot brusc. De Crăciun, am spus că e ultima oară când mai încerc și de Bobotează am aflat că sunt gravidă. Copilul ne-a unit, dar destinul ne-a dus pe alte căi”, a precizat fostul politician.
„50 de zile fără atingeri, nimic drăgăstos”
Pentru că primul soț era foarte credincios, în Postul Paștelui, timp de 50 de zile, nu existau atingeri, „nimic drăgăstos, respectam și partea culinară, eram în rugăciune, era curățenie”. La fel a procedat și când era în relație cu Marian Vanghelie și pentru a rămâne însărcinată cu Maria s-a rugat foarte mult la Preacurata Fecioară.
„În 12 ani am avut șase sarcini pierdute. Citeam și cinci ore pe zi, 40 de zile fără întrerupere acatiste. Nu mi-am pierdut niciodată speranța că voi fi mamă. Când eram mică, îmi doream să am trei-patru copii… Îi voi mulțumi totdeauna părintelui Iordache, care mi-a dat canon 40 de zile să citesc cinci acatiste.
Dacă opream o zi, o luam de la capăt. Mi-amintesc că am fost odată cu Marian la o nuntă în Brăila. Întâi a mers el, apoi eu după ce mi-am terminat canonul”, s-a destăinuit Oana.
„De câteva ori am mutat operația”
Inițial s-a crezut că va aduce pe lume un băiat, dar ecografia a spus că va fi fetiță. Oana a povestit că operația de cezariană a mutat-o de câteva ori, pentru că a ținut cont de sfaturile unui astrolog.
„Mi-a plăcut cum suna despre karma Mariei. Fetița e Fecioară, la fel ca mama, e blândă, inteligentă și înțeleaptă, dar mi-ar fi plăcut să fie Leu, ca mine”, a spus aceasta.
Să fie oare Oana dependentă de sfaturile altor persoane? Nepoata lui Paul Niculescu Mizil mărturisește că „destinul mi-l construiesc singură, dar uneori îmi place să aud o veste frumoasă care îți dă mai multă speranță. În rest, sunt pragmatică, cu picioarele pe pământ”.
„Marian a făcut cele mai mari nebunii pentru mine”
A fost iubită cu patimă și de primul soț, un libanez bogat, membru al celebrei familii Hariri din Liban, și de Vanghelie, dar fostul primar a făcut cele mai mari „nebunii” pentru ea.
„Îmi aducea buchete imense de trandafiri roșii, dar și acum am primit de ziua mea. Au fost multe momente nebunești, dar aș vrea să le păstrez pentru mine”, s-a destăinuit vedeta. Pe de altă parte însă, Oana Mizil susține că nu a strâns nici o avere de pe urma celor două relații.
„Nu cer nimănui nimic, pot să fac totul pentru fetița mea. Marian nu a trecut nimic pe numele meu, nici măcar pe numele fetiței. Eu nu am cerut proprietăți, apartamente, bijuterii. L-am lăsat pe el să-i facă plăcere să-mi dea ceva. Eu am avut un teren din 2009 care e încă sub sechestru și un cont de la părinții mei, care e tot sub sechestru pentru că sunt implicată în procesul lui Marian”, i-a mărturisit Oana lui Denise Rifai.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook