Oana Roman nu a putut să stea nepăsătoare în fața durerii altora și a luat atitudine. Transparentă, ea arată tot ce face.
Oana Roman, alături de refugiați. Arată toate bonurile de la cumpărături ca să le închidă gura cârcotașilor
De când a început războiul în Ucraina, Oana Roman s-a pus e treabă. Bruneta a vorbit cu prieteni și colaboratori și fiecare a contribuit cu tot ce a putut să-i ajute pe refugiați. Vedeta spune că a primit o listă cu tot ce le este necesar refugiaților și prima tranșă a fost livrată.
În plus, fiica lui Petre Roman e foarte bucuroasă că au început să se implice din ce în ce mai mulți prieteni. Totuși, pentru ca nimeni să nu aibă ce să-i reproșeze, aceasta a hotărât să arate tuturor toate bonurile de la cumpărături.
„Vă arăt exact când primesc banii, cât primesc și ce cumpăr”
„Bucuria cea mare este că și alți colaboratori de-ai mei m-au sunat să-mi spună că vor să doneze și ei ca să mă duc să cumpăr alte produse. Vă arăt exact când primesc banii, cât primesc și ce cumpăr. O precizare. Unii s-au trezit să-mi spun că decât să iau creme, mai bine cumpăr haine și alimente. Sunt creme pentru copii mici pentru când îi schimbă. Iar ce am luat este strict ce este nevoie acum”, a spus vedeta pe contul său de socializare.
Mioara Roman a ieșit din spital
Pe de altă parte, Oana spune că a răsuflat ușurată, pentru că Mioara Roman se simte mai bine și a putut să fie externată. Se pare că medicii au reușit să învingă infecția urinară care o pusese la pământ. „Mama a fost externată, am venit la ea. E bine. Încă mai face tratament pe cale orală cu antibiotice. Infecția urinară a fost foarte urâtă. Spre sepsis. Dar acum e pe drumul cel bun”, a mărturisit bruneta.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook