Nu îi e ușor în postura de femeie singură, dar e foarte puternică și e în stare să munte munții în loc pentru copilul său. Oana Roman a vorbit pe șleau despre despărțirea de tatăl Issei.
Chiar dacă s-a despărțit de Marius Elisei, Oana Roman spune că e dispusă lase garda jos pentru ca tată și fiică să aibă o relație extraordinară, nu cum a fost în ultima perioadă. Deocamdată însă, Elisei nu vrea să audă de nimeni și de nimic, pentru că vrea să se liniștească.
Dar motivul real al despărțirii dintre cei doi a fost faptul că Elisei nu vroia să creadă nici în ruptul capului că în perioada în care au fost despărțiți, Oana nu a fost cu alt bărbat. Vedeta i-a propus chiar să pună paparazzi pe urmele ei, pentru a se convinge cum stă situația, însă nimic nu l-a convins că femeia de lângă el i-a fost 100% loială.
„Nici măcar când am fost divorțată în acte și singură de 6 luni eu nu am ieșit în oraș cu un bărbat”
„Unul din motivele principale pentru care această relație la un moment dat nu a mai funcționat sub nicio formă a fost faptul că el niciodată nu a înțeles că eu nu i-am greșit din punctul ăsta de vedere niciodată (n.r- că nu l-a înșelat) și vreau să o spun încă o dată și să fie ultima oară când deschid acest subiect.
Nici măcar când am fost divorțată în acte și singură de 6 luni eu nu am ieșit în oraș cu un bărbat. Puteam să mă mărit cu altul. Nu am avut relații, să ne înțelegem. Nu simțeam și nu mi-am dorit, nu m-a interesat subiectul, cum nu mă interesează nici acum. În cei 10 ani în care eu am trăit cu acest bărbat, din acest punct de vedere eu nu i-am greșit nici măcar o fracțiune de secundă, pe cuvântul meu. Martor îmi e Dumnezeu.
„Da, am greșit că m-am enervat, că am zis prostii, că am vorbit prost. Da! Dar nu am făcut rău”
Am gura mare, mă ia gura pe dinainte, dar ce? Eu am negat vreodată lucrurile astea? Niciodată. Da, nene, pe mine mă ia capul, fac ca toate alea. Dar după 30 de minute mi-a trecut și am și uitat. Da, am greșit că m-am enervat, că am zis prostii, că am vorbit prost.
Da! Dar nu am făcut rău. Ideea este că și eu am greșit, e normal, nu există om fără greșeală pe lumea asta. Dar lucrul care a dus, din punctul meu de vedere, la erodarea definitivă a acestei relații este faptul că el nu a vrut să înțeleagă că nu am umblat, că nu m-am văzut, că nu am avut nicio treabă în 10 ani cu nimeni.
„Sună-i, mă, și pune-i să mă urmărească. Când vor, cât vor”
Reproșurile cele mai mari au fost «Nu am încredere în tine». În momentul în care nu există încredere, relația aia nu are cum să funcționeze sub nicio formă, chiar dacă iubești foarte tare. El e prieten cu paparazzi, da? I-am zis: «Băi, sunt prietenii tăi de-o viață. Sună-i, mă, și pune-i să mă urmărească.
Când vor, cât vor. Caută-mă în telefon, în ce vrei tu, băi nu ai ce să găsești. Punct. Problema e că dacă ar fi căutat și nu ar fi găsit și-ar fi pierdut singurul argument pe care îl avea. Deci eu din punctul ăsta de vedere sunt curată și împăcată.»”, a declarat Oana Roman.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook