Soția lui Marian Ionescu, liderul formației Direcția 5 a menționat în mesajul dat că a stat în concediu câteva luni, având mai multe zile neluate chiar și din 2017. A fost însă un concediu luat forțat, nicidecum de bună voie.
“Nu se pierde nimic pe drum dacă ești inspirat să îți notezi totul”
„După multe luni (nici nu mai știu câte) mi s-a încheiat concediul de odihnă. Surprinși ai mei colegi să mă revadă azi, dar surprinsă și eu să discut cu unii dintre ei și să aflu cum mulți credeau că zilele de concediu mai vechi de doi ani “se pierd”. Nu se pierde nimic pe drum dacă ești inspirat să îți notezi totul. Și eu aveam zile de concediu neluate din 2017, pe care mai mult de nevoie decât de voie le-am folosit acum.
“Mă întreabă mulți de ce nu renunț. Însă și mai mulți îmi spun să nu renunț”
Azi, pe drumul spre redacție, simțeam un gol în stomac. Vin într-un loc unde nu mă aștept să curgă lapte și miere ca-n zilele în care nu aveam un proces cu angajatorul. Cert e că merg în continuare determinată pe acest drum. Mă întreabă mulți de ce nu renunț.
Însă și mai mulți îmi spun să nu renunț. Eu aleg așa cum am făcut-o de fiecare dată, în raport cu cine sunt și ce simt. O viață profesională clădită în mod cinstit, cu sacrificii și fără compromisuri, îți oferă o putere nebănuită. Mulți cunosc acest sentiment.
“Niciodată în viața asta nu voi pleca fruntea”
Nimeni nu are dreptul să își bată joc de cariera ta, de muncă ta, de viața ta, de demnitatea ta, de onoarea ta. Ori în fața unor astfel de abuzuri (căci așa am fost educată să le numesc de-a lungul carierei), niciodată în viața asta nu voi pleca fruntea! Cu gânduri bune tot înainte”, este mesajul ferm al Octaviei Geamănu.
“Am fost nevoită să mă adresez instanțelor judecătorești și să spun stop abuzurilor în relația de muncă”
Prezentatoarea a fost scoasă de la Observator în iulie anul trecut și înlocuită cu Irina Ursu. Pentru că nu a putut să lămurească situația pec ale amiabilă, ea a dat în judecată trustul Antena.
„Din păcate, după aproximativ 18 ani în care am lucrat în acest trust și aproximativ două luni și jumătate de încercare permanentă din partea mea de a găsi o soluție amiabilă în disputa cu angajatorul, am fost nevoită să mă adresez instanțelor judecătorești și să spun stop abuzurilor în relația de muncă”, spunea atunci Octavia Geamănu, pe Facebook.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook