Dacă în trecut s-au menționat studii care au prezentat decese în urma unor supradoze de paracetamol, recent zeci de copii au murit și se pare că toți au fost tratați anterior cu paracetamol.
Republica Gambia a ordonat, ieri, suspendarea vânzărilor tuturor mărcilor de sirop de paracetamol, în contextul în care guvernul investighează legătura dintre acest medicament și moartea a zeci de copii mici. Mai multe mostre de sirop au fost deja trimise în străinătate pentru teste aprofundate, potrivit Reuters.
Paracetamolul a distrus rinichii copiilor
Încă de joia trecută, șeful serviciului de sănătate al țării din Africa de Vest a lansat o anchetă după ce, la sfârșitul lunii iulie, a fost detectată o creștere a numărului de cazuri de leziuni renale acute în rândul copiilor cu vârsta sub cinci ani. Directorul serviciilor de sănătate din Gambia, Mustapha Bittaye, a declarat atunci că pacienții s-au îmbolnăvit de afecțiuni renale la trei până la cinci zile după ce au luat un sirop de paracetamol vândut pe plan local.
Agenția de Control al Medicamentelor (MCA) a declarat că nu există date suficiente pentru a justifica o interdicție generală a siropurilor de paracetamol, un analgezic folosit adesea pentru tratarea febrei la copii. Totuși, aceasta a menționat că mulți copii tratați cu sirop cu paracetamol au suferit simptome grave, inclusiv incapacitatea de a elimina urina, febră și vărsături care au dus rapid la insuficiență renală.
Nu a menționat nicio marcă specifică, dar a precizat că unele mostre au fost trimise în străinătate pentru teste de control al calității.
Oficialii OMS se implică și ei în criza medicală din Gambia
Oficialii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au declarat atunci că dovezile nu indică paracetomolul ca fiind cauza, ci o origine infecțioasă, cum ar fi apa poluată. Printre variantele vehiculate s-a numărat bacteria E. coli, deoarece ploile abundente au provocat inundații în Gambia și în mare parte din Africa de Vest, în ultimele săptămâni.
OMS a recunoscut însă că există multe întrebări fără un răspuns clar. „Este destul de neobișnuit pentru că se limitează la un singur grup de vârstă. În mod normal, vedem afectate diferite grupe de vârstă. De aceea încercăm să investigăm totul”, a declarat Sharmila Lareef-Jah, specialist în prevenirea bolilor la OMS în Gambia.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook