Simona Ionescu / Redactor Șef

Părinții și elevii, supărați – foc. Ce reproșuri îi aduc ministrului Educației

Părinții și elevii, supărați – foc. Ce reproșuri îi aduc ministrului Educației
Asociațiile de elevi și de părinți sunt revoltate de horărârea ministrului Educației de a începe școala pe 3 ianuarie. Problema e că școala ar începe la abia trei zile după Revelion, iar asociațiile reclamă faptul că nu au fost consultate în acets sens.

Consiliul Naţional al Elevilor a fost singura organizație invitată la masa tratativelor la Ministerul Educației. Potrivit participanților, Silviu Mocanu, reprezentantul elevilor, ar fi propus începerea orelor pe 3 ianuarie. Data a fost îmbrățișată de reprezentanții Ministerului. Doar că tânărul nu reprezenta dorința tuturor organizațiilor de elevi din țară, reclamă, acum, colegii lui, elevi, și părinții acestora.

Școală cu prezență fizică, din 3 ianuarie

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației a anunțat că elevii de gimnaziu și liceu din școlile publice se vor întoarce la școală cu prezență fizică de pe 3 ianuarie. Vacanța se va termina o săptămână mai târziu și pentru elevii din ciclul primar, respectiv preșcolari. Ministerul Educației a decis acest lucru pentru recuperarea celor două săptămâni de școală din vacanța introdusă în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie.

„Este o propunere a Consiliului Național al Elevilor, propunere pe care Ministerul Educației a îmbrățișat-o. Pentru a recupera cele două săptămâni de vacanță suplimentară, sau mai exact pentru a transforma două săptămâni suplimentare de vacanță, între 25 octombrie și 5 noiembrie, în două săptămâni de școală în luna ianuarie, între 3 – 14 ianuarie. Cred că este ușor de ales.

Propunere venită din partea elevilor

Fiecare zi de școală cu prezență fizică este importantă. Deci, în loc să trecem în online, am dat această vacanță suplimentară care se transformă în două săptămâni de școală cu prezență fizică. Doar elevii din gimnaziu și liceu vor începe școala pe 3 ianuarie și vor face școală două săptămâni până vineri 14 ianuarie.

Elevii din învățământul primar și copiii din grădiniță, pentru că oricum aveau o săptămână de vacanță în octombrie, nu au nevoie să vină la școală mai devreme, pe 3 ianuarie, ci vor veni tot pe 10 ianuarie, așa cum știau și vor sta până pe 14 ianuarie când vor încheia semestrul I. Cu alte cuvinte, semestrul I avea 14 săptămâni de cursuri și va avea 14 săptămâni de cursuri. Cele două săptămâni de vacanță suplimentară sunt recuperate în ianuarie.

Elevii din învățământul primar aveau aceeași durată a cursurilor pe care o aveau și acum. Semestrul II, foarte important, avea 20 de săptămâni și va avea tot 20 de săptămâni. Am spus că vacanța suplimentară este de maximum două săptămâni pentru că atât se poate recupera fără să muți datele examenelor naționale, care rămân la locul lor, așa cum sunt cunoscute la datele cunoscute de multă vreme”, a declarat ministrul Educației la  Digi24.

Ce se întâmplă din 8 noiembrie

Pe de altă parte, ministrul Sorin Cîmpeanu a transmis că o decizie privind modul în care se va continua școala după 8 noiembrie, va fi anunțată cu trei zile mai devreme, pe 5 noiembrie.

„Sunt sigur că nu voi mai propune ca ministru al Educației un plus de vacanță suplimentară pentru simplul motiv că ea nu mai poate fi recuperată. Calendarul este fix și atunci pe 8 noiembrie școala va începe. Ipoteza de bază este școală cu prezență fizică, dar dacă nu vom putea, din cauza numărului de infectări, atunci nu ne rămâne de ales – din moment ce vacanță nu avem -, prezența fizică dacă suntem obligați să suspendăm, singura variantă care rămâne este școala online.

Altă variantă nu există: vacanță nu, prezență fizică ne dorim dar s-ar putea să nu putem, rămâne a treia variantă: școala online cu pierderile de rigoare. Dar am salvat două săptămâni, două săptămâni sunt importante. Dacă treceam în online aceste două săptămâni, în loc să dăm vacanță suplimentară, nu aveam șansa celor două săptămâni în ianuarie, școală cu prezență fizică, cred că e simplu”, a mai precizta ministrul la același post de televiziune.

Asociațiile de elevi și cele ale părinților sunt nemulțumite cu decizia recuperării orelor de vacanță suplimentară în ianuarie și cu faptul că nu au fost consultate în vederea luării acetsei decizii.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre