Simona Ionescu / Redactor Șef

Potrivit Patriarhiei Române, pelerinajul de Florii din data de 16 aprilie 2022 se va desfășura după un program bine stabilit.

Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează Pelerinajul de Florii. Care va fi traseul evenimentului

Conform unui comunicat al Patriarhiei Române, credincioșii care doresc să participe la pelerinajul de Florii trebuie să fie prezenţi la Mănăstirea Radu Vodă, cel târziu  la orele 16.15. Traseul va fi următorul: bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou), strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la biserica Sfânta Ecaterina), strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei şi se va încheia la Catedrala Patriarhală.

Patriarhul Daniel va sfinți icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”

La ora 17:45 alaiul va sosi la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

pelerinaj

Înaltul Prelat va sfinți icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”. ”La Mănăstirea Radu Vodă va avea loc sfinţirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioşilor prezenţi, procesiunea va trece pe la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon, la biserica Sfânta Ecaterina.

La Catedrala Patriarhală, Patriarhul Daniel va sfinţi icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi va adresa un cuvânt de învăţătură”, a transmis BOR. Evenimentul religios este organizat cu sprijinul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.

De Florii este dezlegare la pește

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile constituie cea mai mare sărbătoare din Postul Mare. Momentul amintește de intrarea Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. În această zi, ramurile de salcie sfințite se pun la icoane. Începând din seara de Florii și până în Vinerea Mare în toate bisericile din România se săvârșesc deniile. În ziua de Florii, este dezlegare la pește, a doua oară după Buna Vestire.

Sursă foto: basilica

Pelerinajul de Florii din 16 aprilie 2022 reunește mii de credincioși într-o procesiune plină de devoțiune. Pelerinajul de Florii pornește de la Mănăstirea Radu Vodă și parcurge străzile principale ale Bucureștiului cu opriri la locuri sfinte importante. Pelerinajul de Florii reprezintă o tradiție spirituală străveche care consolidează legătura dintre credincioși și valorile lor religioase profunde. Iașiul s-a îmbrăcat de Sărbătoare: a început pelerinajul la Cuvioasa Parascheva. Ce semnifică florile de pe baldachinul Sfintei.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre