Scafandrii au explorat apele la aproximativ 20 de mile marine în largul insulei suedeze Öland după ce au auzit de la pescarii locali că putea exista ceva interesant pe fundul mării. Ei au descoperit un velier lung de 16 metri, aflat la o adâncime de 58 de metri.
„Pe fund am găsit lăzi cu șampanie, vin, porțelanuri pentru comerț și coșuri de lut”
Deoarece epava se află în apele suedeze, aceștia nu au recuperat-o încă, nici conținutul acesteia și așteaptă autorizațiile necesare pentru a efectua cercetări suplimentare.
„Nava în sine era neinteresantă, deoarece era un velier obișnuit pentru transportul de mărfuri de la mijlocul secolului al XIX-lea. Dar pe fund am găsit lăzi cu șampanie, vin, porțelanuri pentru comerț și coșuri de lut. Erau atât de multe încât ne-a fost greu să evaluăm cantitățile. Dar cu siguranță am văzut mai mult de 100 de sticle de șampanie”, a declarat Tomasz Stachura, care a condus căutările.
Sticlele conțineau apă minerală
Scafandrii au crezut inițial că sticlele de lut conțineau bere, dar după ce au fotografiat ștampilele și le-au examinat, au descoperit că sticlele conțineau apă minerală de la compania de apă Selters, care există și astăzi în sudul Germaniei.
În secolul al XIX-lea, se credea că apa minerală are proprietăți medicinale și puțini își permiteau să o cumpere. Fabrica de ceramică care producea sticlele de apă mai există și astăzi. Scafandrii sunt în contact cu aceasta pentru a încerca să își facă o idee mai bună despre istoria încărcăturii scufundate.
Nava a făcut ultima călătorie între 1850-1867
Istoricii au reușit să stabilească, pe baza formei ștampilei sticlei, că nava ar fi făcut ultima și fatidica călătorie între 1850 și 1867. Echipa lui Stachura crede că alte obiecte valoroase ar putea fi încă ascunse în epavă, dar nu pot fi accesate fără permisiunea autorităților suedeze pentru continuarea explorării.
„Când facem scufundări pe astfel de epave, în special în apele suedeze, nu putem atinge nimic. În zilele noastre, avem instrumente moderne, cum ar fi fotogrammetria, prin care putem vizualiza întreaga epavă cu ajutorul camerelor”, a declarat pentru Polsat Marek Cacaj, unul dintre scafandrii care au făcut descoperirea.
Încărcătura nu a fost deocamdată scoasă la suprafață din cauze obiective, care țin de legislație. „Sticlele de şampanie zac acolo de 170 de ani, aşa că nu mai contează un an în plus, pentru a avea timp să pregătim bine această operaţiune”, a declarat şeful grupului de scafandri polonezi.
Sursă foto: notesfrompoland.com, www.straitstimes.com
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook