Din păcate, Melissa este în America, unde studiază și n-a putut fi prezentă. N-a fost nici Cristi Borcea, dar a avut grijă să-i facă băiatului un cadou pe cinste, plus o altă petrecere.
„Petrecem în Grecia cu băiatul. Fata e în America, acolo studiază. Nu avea cum să vină. O pupăm de la distanță, pe chat. O vom sărbători cu un tort, în lipsă. Tatăl său l-a sărbătorit deja în București. Acum e cu mama. Eu îi voi face o petrecere surpriză. Și ceva bănuți, ca și cadou.
Pentru că acum e mare. Noi vrem ca toți copiii noștri să aprecizeze fiecare lucru pe care-l primesc. Nu suntem chiar singuri aici. Am ales și un dress cod pentru această petrecere care trebuie respectat”, a declarat Mihaela Borcea pentru Cancan.
„Am vrut liniște”
Și dacă toată lumea s-a întrebat de ce evenimentul nu s-a ținut la hotelul pe care aceasta îl are în Olimp, Mihaela a mărturisit că a vrut să fie relaxată și să aibă această zi specială doar pentru copiii ei. Afacerista a postat câteva fotografii alături de prieteni și bărbatul care îi este partener de viață.
„Am plecat aici pentru că am vrut liniște. Am fost solicitată foarte mult la hotel. De aceea nu am ales să facem această petrecere la noi, pentru că aș fi fost ca la muncă. Și am vrut să dedic această zi special doar copiilor”, a mai declarat Mihaela.
„Angelo a fost cel mai mămos”
Mihaela și Cristian Borcea au împreună trei copii, iar vedeta și-a amintit cu drag de perioada în care erau mici, mărturisind că dintre toți, Angelo a fost cel mai apropiat de ea. „Angelo a fost tot timpul apropiat de mine foarte mult, el e cel mai mămos.
Ursulețul. Era într-o competiție cu celălalt băiat. Deși sunt cinci ani diferență. Cel mare venea la spital, îmi pupa burtica. Și spunea că abia aștaeptă să-și cunoască frații. Dar când a ajuns acasă și a văzut el că s-au schimbat rolurile, nu mai era așa”, a spus fosta soție a lui Borcea.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook