Simona Ionescu / Redactor Șef

Din 11 octombrie, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi să urmărească, de la ora 19:05, cea mai recentă ecranizare a romanului omonim semnat de Jules Verne, „Ocolul pământului 80 zile pământului în 80 de zile” („AROUND THE WORLD IN 80 DAYS”).

Miniseria, coproducție Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit a anului 2021, are opt episoade şi va fi difuzată zilnic din 11 octombrie, de la ora 19:05.

film Ocolul pământului 80 zile pamantului in 80 de zile afis

Regia îi aparţine lui Steve Barron, iar în rolurile principale îi revedem pe actorul scoţian David Tennant, ca exploratorul britanic Phileas Fogg, care își asumă pariul de a înconjura globul în 80 de zile şi actorul francez Ibrahim Koma, în rolul valetului Jean Passepartout. Cei doi sunt însoțiţi în aventura lor de tânăra jurnalistă Abigail Fix, interpretată de actriţa Leonie Benesch.

O importantă parte a serialului a fost filmat în România, iar clădirile din Bucureşti (în special arhitectura cu influență franceză a Centrului Vechi) şi Ploieşti au recompus atmosfera din Londra, Paris şi New York. Palatul Culturii din Ploieşti, unde în prezent funcționează biblioteca județeană și Muzeul Județean de Științele Naturii, cu o arhitectură monumentală, specifică perioadei interbelice, a fost ales să redea atmosfera de secol XIX a gărilor din New York.

film ocolul pamantului in 80 de zile 2

Filmările producţiei „Ocolul pământului în 80 de zile” au început în iarna anului 2020, dar au fost întrerupte din cauza restricțiilor impuse de pandemie, fiind reluate abia în luna noiembrie a aceluiași an.

Phileas Fogg, un gentleman excentric din Anglia victoriană, îşi pune în joc întreaga avere, afirmând că poate face ocolul Pământului în 80 de zile. În drumul lor în jurul lumii, Phileas Fogg şi majordomul său, Passepartout, sunt însoţiţi de ambiţioasa ziaristă Abigail Fix Fortescue, care visează la o carieră de succes într-o lume a bărbaţilor. Împreună, cei trei vor străbate multe ţări, vor face cunoştinţă cu diverse culturi şi vor avea parte de aventuri extraordinare, se arată într-un comunicat al TVR transmis redacției.

Ocolul pământului 80 zile este cea mai așteptată premieră a toamnei pe TVR 2. Miniseria Ocolul pământului 80 zile aduce pe ecran o nouă interpretare a celebrului roman al lui Jules Verne, cu regizor de renume și o distribuție de top. David Tennant cucerește în rol principal, iar Ocolul pământului 80 zile promite o aventură spectaculoasă pe 8 episoade consecutive, difuzate zilnic de la ora 19:05. Singurul moment când regina Elisabeta a încălcat protocolul regal și a înclinat capul.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre