Simona Ionescu / Redactor Șef

Premiile Oscar 2021. Cine a plecat acasă cu premii după gala premierelor absolute

Premiile Oscar 2021. Cine a plecat acasă cu premii după gala premierelor absolute
Gala Premiilor Oscar a fost transmisă în direct, azi-noapte (ora României) de postul american ABC. S-a afirmat că ceremonia a fost difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

S-a încheiat cea de-a 93-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film. Au fost premiate filmele difuzate în perioada 1 ianuarie 2020- 28 februarie 2021. Lungmetrajul „Nomadland” a fost marele câştigător al celei de-a 93-a gale de decernare a premiilor Oscar, impunându-se la categoriile Cel mai bun film, Cea mai bună regie (Chloe Zhao) şi Cea mai bună actriţă în rol principal (Frances McDormand).

Decernarea premiilor Oscar a avut loc duminică seara, la Los Angeles, într-un eveniment care a marcat numeroase premiere. Cea de-a 93-a gală a premiilor decernate de Academia de film americană a marcat o desprindere de trecut. Gala nu a mai inclus tradiţionalul monolog de deschidere şi nici secvenţele de muzică şi dans, care, de obicei, completau pauzele dintre premii.

Protagonista filmului „Nomadland”, Frances McDormand, a câştigat cel de-al treilea Oscar din cariera sa, intrând astfel într-un club extrem de select, din care fac parte doar şapte artişti.

Youn Yuh-jung, în vârstă de 73 de ani, a câştigat premiul Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru interpretarea unei bunici neconformiste în filmul „Minari”, o dramă despre imigraţie. Ea a devenit astfel prima actriţă din Coreea de Sud care a câştigat un premiu Oscar.

Anthony Hopkins a devenit cel mai vârstnic câştigător al premiului Oscar în categoriile de interpretare. El a fost recompensat cu trofeul pentru Cel mai bun actor în rol principal având în vedere prestația din „The Father”.

Britanicul Daniel Kaluuya, un artist de culoare, a fost desemnat Cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea activistului Fred Hampton, lider al mişcării pentru drepturi civile Black Panther din anii 1960, în filmul „Judas and the Black Messiah”.

Filmul „Soul”, prima producţie a studioului Pixar care a inclus un personaj principal de culoare, a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun lungmetraj animat.

Comedia daneză cu accente dark „Another Round” s-a impus la categoria Cel mai bun lungmetraj internaţional, la care a fost nominalizat şi documentarul românesc „colectiv”, de Alexander Nanau.

„Promising Young Woman”, o dramă despre răzbunare inspirată de mişcarea #MeToo, a câştigat premiul Oscar pentru Cel mai bun scenariu original, atribuit cineastei britanice Emerald Fennell, care este şi regizoarea peliculei. Dramaturgul şi scriitorul francez Florian Zeller a fost recompensat cu Oscarul pentru Scenariu adaptat pentru filmul „The Father”.

„My Octopus Teacher” s-a impus la categoria Cel mai bun lungmetraj documentar, la care a fost nominalizat şi filmul românesc „colectiv”.

Alături de „The Father” (actor în rol principal şi scenariu adaptat), şi alte filme au câştigat câte două trofee: „Judas and the Black Messiah” (actor în rol secundar şi Cel mai bun cântec original – Fight For You, interpretat de H.E.R.), „Sound of Metal” (Cel mai bun montaj şi Cel mai bun sunet), „Mank” (Cea mai bună scenografie şi Cea mai bună imagine), „Soul” (Cel mai bun lungmetraj animat şi Cea mai bună coloană sonoră), „Ma Rainey’s Black Bottom” (machiaj/coafură şi costume).

 

View this post on Instagram

 

A post shared by The Academy (@theacademy)

Premiile Oscar 2021. Lista completă a nominalizărilor

Juriul a avut de ales cui oferă statuete pentru o serie largă de categorii. Publicăm întreaga listă care va rămâne în istoria galei din 2021.

Premiile Oscar 2021. Nominalizări pentru cel mai bun film/actor/regizor

Cel mai bun film: “The Father”, “Judas and the Black Messiah”, “Mank”, “Minari”, “Nomadland”, “Promising Young Woman”, “Sound of Metal”, “The Trial of the Chicago 7”

Cel mai bun regizor: Thomas Vinterberg (“Another Round”), David Fincher (“Mank”), Lee Isaac Chung (“Minari”), Chloé Zhao (“Nomadland”), Emerald Fennell (“Promising Young Woman”)

Cea mai bună actriţă: Viola Davis (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Andra Day (“The United States v. Billie Holiday”), Vanessa Kirby (“Pieces of a Woman”), Frances McDormand (“Nomadland”), Carey Mulligan (“Promising Young Woman”)

Cel mai bun actor: Riz Ahmed (“Sound of Metal”), Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins (“The Father”), Gary Oldman (“Mank”), Steven Yeun (“Minari”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Maria Bakalova (”Borat Subsequent Moviefilm”), Glenn Close (”Hillbilly Elegy”), Olivia Colman (“The Father”), Amanda Seyfried (“Mank”), Youn Yuh-jung (“Minari”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Sacha Baron Cohen (“The Trial of the Chicago 7”), Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”), Leslie Odom Jr. (“One Night in Miami”), Paul Raci (“Sound of Metal”), Lakeith Stanfield (“Judas and the Black Messiah”)

Premiile Oscar 2021. Nominalizări pentru cel mai bun scenariu/lungmetraj

Cel mai bun scenariu original: “Judas and the Black Messiah”- Will Berson, Shaka King, Keith Lucas, Kenneth Lucas, “Minari”- Lee Isaac Chung, “Promising Young Woman”- Emerald Fennell, “Sound of Metal”- Abraham Marder, Darius Marder, Derek Cianfrance, “The Trial of the Chicago 7”- Aaron Sorkin

Cel mai bun scenariu adaptat: “Borat Subsequent Moviefilm”- Peter Baynham, Sacha Baron Cohen, Jena Friedman, Anthony Hines, Lee Kern, Dan Mazer, Nina Pedrad, Erica Rivinoja, Dan Swimer; “The Father”- Christopher Hampton, Florian Zeller; “Nomadland”- Chloé Zhao, “One Night in Miami”- Kemp Powers; “The White Tiger”- Ramin Bahrani

Cel mai bun lungmetraj internaţional: “Another Round” (Danemarca), “Better Days” (Hong Kong), „Colectiv”(România), “The Man Who Sold His Skin” (Tunisia), “Quo Vadis, Aida?”(Bosnia şi Herţegovina)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Onward” (Pixar), “Over the Moon” (Netflix), “Shaun the Sheep Movie: Farmageddon” (Netflix), “Soul” (Pixar), “Wolfwalkers” (Apple TV Plus/GKIDS)

Cel mai bun lungmetraj documentar: „Colectiv”, “Crip Camp”, “The Mole Agent”, “My Octopus Teacher”, “Time”

Premiile Oscar 2021. Nominalizări pentru cel mai bun montaj/imagine/sunet/efecte vizuale

Cea mai bună imagine: “Judas and the Black Messiah”, Sean Bobbitt; “Mank”, Erik Messerschmidt; “News of the World”, Dariusz Wolski; “Nomadland”, Joshua James Richards; “The Trial of the Chicago 7”, Phedon Papamichael

Cel mai bun montaj: “The Father”, Yorgos Lamprinos; “Nomadland”, Chloé Zhao; “Promising Young Woman”, Frédéric Thoraval; “Sound of Metal”, Mikkel E.G. Nielsen; “The Trial of the Chicago 7”, Alan Baumgarten

Cel mai bun sunet: Greyhound”- Odin Benitez, Jason King, Christian P. Minkler, Michael Minkler, Jeff Sawyer; “Mank”- Ren Klyce, Jeremy Molod, David Parker, Nathan Nance, Drew Kunin; “News of the World”- John Pritchett, Mike Prestwood Smith, William Miller, Oliver Tarney, Michael Fentum; “Soul”- Coya Elliott, Ren Klyce, David Parker, Vince Caro; “Sound of Metal”- Phillip Bladh, Nicolas Becker, Jaime Baksht, Michelle Couttolenc, Carlos Cortés, Carolina Santana

Cele mai bune efecte vizuale: “Love and Monsters”, “The Midnight Sky”, “Mulan”, “The One and Only Ivan”, “Tenet”

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre