Dana Rogoz a transformat casa din Viscri din ruină în bijuterie. Actrița a fost acuzată însă de favoritism
Dana Rogoz e fericită că și-a împlinit visul de a transforma casa de la Viscri într-un colț de Rai, dar nu a fost scutită de câteva reacții neplăcute. Ce replică a dat vedeta care a fost acuzată de favoritism.

Din 2019 de când casa de la Viscri a intrat în renovare, Dana Rogoz a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca locuința să fie ca odinioară, lucru pentru care a fost felicitată de vecini, care susțin că arată „ca în copilăria lor”.
Actrița a postat recent ultimele imagini cu acest loc minunat „înainte/după” renovare, demonstrând că într-o eră a demolărilor rapide, casa din Viscri stă mărturie că visele, chiar cele aproape imposibile, pot readuce la viață istoria.
Chiar dacă mai sunt încă multe de făcut, vedeta e mândră că și-a împlinit visul, pentru care a scos o sumă considerabilă din buzunar.
„Înainte/După. Când ești încă în șantier și știi că au mai rămas încă multe de făcut, e bine să revii la pozele de înainte de a te apuca de proiect. Când tot ce ai deja erau doar vise, ce păreau aproape imposibil de împlinit.
Una dintre cele mai mari satisfacții pe care le trăim e că ne opresc săteni pe uliță și ne spun că acum casa arată așa cum era în copilăria lor.
Ce ziceți? A meritat efortul de până acum? Am început în 2019 și suntem la final de 2025… Noi zicem că da”, a fost mesajul Danei Rogoz pe rețeaua de socializare.
Unul dintre internauți i-a bătut însă actriței obrazul, precizând că strada din fața casei are piatră cubică doar de când locuiește ea acolo. Mai mult, actrița este luată la rost și pentru că a tăiat pomii.
„Strada din fata casei însă, făcută si cu piatra cubică… tocmai după instalarea ta acolo! Nu că ar fi ceva greșit, ci doar subliniam că e păcat când autoritățile își dau interesul doar când se văd la televizor!
Alții (nu e cazul meu) au case restaurate sau nou construite de 10-15ani și încă nu le-a făcut primăria străzi, nici macar cu bituum!
PS: și mare păcat că ai tăiat copacii/pomii! Eu nu înțeleg neam mania asta a românului de a tăia de pe lângă casă tot! Așa se întâmplă și în Ilfov, drujba, drujba și iar drujba”, a fost mesajul internautului.

Imediat, Dana Rogoz a explicat proveniența drumului de piatră. Vedeta susține că nu are nicio legătură cu „mutarea mea și cu văzutul la televizor”.
„Prin fața casei trece un drum național. Comunitatea s-a opus asfaltării, așa că s-a optat pentru aceasta variantă de drum cu piatră cubică, doar pe o porțiune scurtă a satului, cea care este drum național. În rest, tot satul a rămas cu ulițele de pământ, ceea ce ni se pare superb.
Plus că e o variantă mult mai bună pentru ciurda care parcurge acest traseu. Așadar, există oameni, iată, care nu își doresc drum asfaltat până la poartă, ci iubesc, la fel ca noi, ulițele de pământ”, a explicat Dana Rogoz.
Cât privește copacii care au fost tăiați, vedeta susține că i-a păstrat pe toți, cu excepția unuia care „crescuse lipit de casă, chiar pe locul în care fusese inițial un cuptor de pâine, dintr-o anexă care a picat cu totul, iar rădăcinile afectaseră deja fundația casei”.
„Cel din față, din păcate, a fost tăiat de cei de la primărie când au făcut drumul și rigolele. O să plantăm oricum la primăvară alții”, a mai spus vedeta.

Când Dana Rogoz a achiziționat casa de la Viscri, aceasta era o ruină, „cu o fundație inundată, cu un zid complet lipsă înspre curte, cu altul crăpat de vedeai dinăuntru afară… o casă despre care mulți săteni spuneam că nu mai poate fi salvată”.
Vedeta alături de soțul său s-au ambiționat atunci și mai mult și au salvat căsuța, conștienți fiind că procesul va fi greu și de durată.
După multe căutări în arhivă, fotografii vechi și discuții cu vecinii, ca să descopere cum arăta casa inițial, s-a găsit și o echipă bună, apoi a fost consolidată fundația, s-au refăcut izolația, tavanul și dușumelele, iar tâmplăria arată la fel cu originalul.
Căsuța de vis a Danei Rogoz e formată dintr-un dormitor matrimonial, cu un superb pat recondiționat, o pendulă de colecție și o sobă ca pe vremuri, în nuanțe de alb și albastru.
În dormitorul micuților, părinții au așezat un pat supraetajat și alte obiecte vechi recondiționate, baia e o combinație de nou cu vitange, iar locul de luat masa e perfect pentru o familie fericită.
„O frumusețe, o bijuterie, însă nu vreau să îmi imaginez cât au costat investițiile și cât casa… Oricum, a meritat. E superbă și cred eu că e mai frumoasă ca originalul.
Într-o lume în care multora li se pare mult mai ușor să dărâme, voi ați ales să readuceți la viață acel loc minunat. Să fiți sănătoși pentru a vă putea bucura cât mai mult de frumusețea locului”, i-au urat fanii actriței.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook