Simona Ionescu / Redactor Șef

Mădălina Ghenea Leonardo Del Ghenea a avut proces cu femeia care a hărțuit-o și a amenințat-o ani de zile. Printre cei cărora a ținut să le mulțumească public s-a numărat și milionarul Leonardo Del Vecchio. De luni bune, cei doi sunt din nou apropiați. Cu ani în urmă au fost iubiți (în 2019), apoi, la ceva timp după despărțire, el s-a căsătorit și a rezistat un an în relație. Apoi a mai cerut o frumoasă în căsătorie, dar s-au separat în vara anului trecut.

Prietenul Mădălinei Ghenea intervine în viața fiicei ei și a lui Matei Stratan. De acum e public!
Presa străină scria în 2019 despre relația dintre Mădălina Ghenea Leonardo Del Ghenea și boss-ul milionar de la Ray Ban, Leonardo del Vecchio (Foto: Arhivă)

În luna mai, anul acesta de ziua lui, când l-a contractat pe Robbie Williams să le cânte invitaților la petrecerea sa, a fost prezentă și Mădălina Ghenea, semn că cei doi au reluat prietenia. Dar nu doar că românca a fost acolo, ci s-a aflat în centrul atenției – imaginile de la petrecerea respectivă arătând cum celebrul artist britanic aproape că a oferit un show privat pentru ea.

Ani de zile, Mădălina Ghenea nu a avut timp de bărbați. S-a focusat pe creșterea fiicei

Mădălina Ghenea are o fetiță, Charlotte, din relația cu antreprenorul român Matei Stratan. Relația lor nu a funcționat, iar la scurt timp după nașterea fetiței, Mădălina s-a întors, cu tot cu copil, la Milano, pentru a-și continua cariera.

Prietenul Mădălinei Ghenea intervine în viața fiicei ei și a lui Matei Stratan. De acum e public!
Mădălina Ghenea și Matei Stratan au o fiică împreumă, însă nu au mai ajuns să se căsătorească, deoarece s-au despărțit după nașterea micuței (Foto: Facebook)

În ciuda faptului că a fost legată de mai mulți bărbați celebri, în ultimii ani Mădălina a dat de înțeles că preferă să fie singură, până va găsi bărbatul potrivit. Revenirea ei în anturajul bossului „Ray-Ban”, Leonardo Del Vecchio, s-a produs într-o discreție totală.

Prietenul Mădălinei Ghenea, Leonardo Del Vecchio conduce imperiul Luxottica, compania care produce toate mărcile de ochelari de lux pentru marile case de modă.

Prietenul Mădălinei Ghenea intervine în viața fiicei ei

Prietenia dintre Mădălina Ghenea și Leonardo Del Vecchio pare să fie din ce în ce mai strânsă. Ea a mulțumit public acestuia pentru că i-a fost alături în contextul durerosului proces de hărțuire, săptămâna trecută. Iar acum mulțumește „Ray-Ban” pentru ochelarii pe care i-a primit fiica sa, Charlotte.

Aflată în clasele primare, fetița vorbește mai multe limbi străine și este foarte creativă. Se pare că prietenul mamei sale, Leonardo del Vecchio, având în vedere afacerea pe care o conduce, a decis să rezolve simplu și rapid nevoia de ochelari a fiicei Mădălinei și a lui Matei Stratan. Mădălina a arătat-o pe fiica sa „ochelaristă”. Se vede clar că puștoaica a crescut și îi seamănă leit în frumusețe.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Mădălina Ghenea și Leonardo Del Vecchio au reactivat o legătură specială după ani de la separarea lor din 2019. Milionarul italian a fost prezent pentru Mădălina Ghenea într-un moment crucial al vieții ei, demonstrând că sentimentele n-au dispărut. Relația dintre Mădălina Ghenea și Leonardo Del Vecchio evolueaza într-o direcție neașteptată, iar fanii urmăresc cu atenție această poveste de reîntâlnire și apropiere. Mădălina Ghenea a trimis-o pe hărțuitoarea sa la închisoare și i-a luat și o sumă mare de bani. Românca a spus judecătorilor că „a luptat pentru viața ei”.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre