Alin Oprea și-a văzut visul împlinit. După un divorț dureros, a găsit-o pe femeia visurilor sale și a dus-o pe Medana în fața lui Dumnezeu. Așa cum i-a promis.
La cununia civilă, cei doi au optat pentru o petrecere în familie, cu cei mai apropiați prieteni. De data asta, a fost un spectacol pe cinste, iar pentru acest eveniment s-a muncit mult, Alin fiind cel care s-a ocupat ca totul să iasă ca la carte. Mireasa a strălucit într-o rochie care i-a venit ca turnată pe trupul bine lucrat, iar Alin a ales un costum negru.
Pentru dansul mirilor cei doi s-au schimbat, bruneta optând pentru o rochie albă, din mătase fină, cu mâneci clopot, la care a asortat o pereche de sandale în aceeași culoare.
Pentru acest eveniment deosebit, Alin Oprea a compus o melodie pentru soția lui
Tot în alb s-a îmbrăcat și Alin Oprea, dar a optat pentru o pereche pantofi neagră. Cei au plutit pe o melodie pe care artistul a compus-o special pentru femeia vieții lui, într-o adevărată atmosferă de basm. Medana a fost extrem de emoționată pentru că a îmbrăcat pentru prima dată rochia albă, chiar dacă a mai fost căsătorită odată. În trecut, ea a avut parte doar de cununia civilă cu fostul partener.
Opt perechi de nași
Cei doi și-au dorit să-i aibă alături în această zi importantă pe cei care le-au fost alături de când formează un cuplu, așa că au hotârăt să aibă parte de opt perechi de nași. Aceștia, alături de invitați s-au distrat pe cinste într-o locație exclusivistă unde Alin Oprea a avut grijă ca totul să fie perfect.
Au ales să aibă 8 perechi de nași pentru că aceasta este cifra simbolică a infinitului, exact cum este și iubirea dintre ei, au explicat mirii.
La nuntă au participat și vedete de televiziune, iar show-ul a fost unul spectaculos.
Lună de miere în Bali
Cât privește luna de miere, Medana a mărturisit că cel mai probabil vor alege Bali, pentru că e o destinație care le-a plăcut foarte mult în trecut. „Probabil că Bali pentru că este locul nostru preferat cu o energie specială și cu peisaje feerice. Avem multe planuri și proiecte”, a spus Medana, în urmă cu ceva timp pentru Spynews.
Cei doi au avut însă o vacanță perfectă înainte de nuntă la Nisa. „Am avut parte de o vacanță superbă. Am fost la Saint Tropez, Monaco și Nisa. În luna decembrie, Alin a avut un concert la Nisa și nu am apucat să stăm decât câteva ore, pentru că a doua zi urma deja un nou concert la Milano.
Am plecat cu un mare regret de acolo, pentru că am fost fascinată de ceea ce văzusem. Alin mi-a promis încă de pe atunci că vom reveni și că vom sta mai multe zile”, a declarat Medana la vremea respectivă, într-o emisiune tv.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook