Persoanele cu intervenții chirurgicale, traumatisme, accidente vasculare cerebrale sau afecțiuni reumatismale au primit o veste extraordinară. Vor avea la dispoziție primul centru de stat de recuperare neuromotorie din sectorul 6. Acesta va fi construit de Primăria sectorului 6 pe Aleea Danaide din Cartierul Brâncuși, iar serviciile medicale vor fi gratuite.
Ce sumă va fi pusă la bătaie și când vor începe lucrările
Valoarea totală a proiectului este de 5.776.876 de lei (fără TVA). Din aceștia, 3.342.334 de lei reprezintă fonduri nerambursabile, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Restul de 2.434.542 lei constituie contribuția autorității locale. Finanțarea a fost semnată ieri, la Guvern, de către DGASPC Sector 6 și ministrul Muncii. Lucrările la această construcție vor începe în această primăvară și vor dura 26 de luni.
„Depunem proiecte de finanțare în orice domeniu”
„Vrem să le oferim oamenilor servicii medicale aproape de casă, iar în cazul persoanelor cu dizabilități, este important să poată face recuperare în proximitate.
De altfel, depunem proiecte de finanțare în orice domeniu. Anul trecut, am obținut finanțări din fonduri europene în valoare de 385 de milioane de lei, iar anul acesta deja am semnat această finanțare de 3,3 milioane de lei, prin DGASPC Sector 6”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.
Ce dotări va avea noua construcție
La acest centru nou vor putea să meargă gratuit persoanele cu deficiențe neuromotorii din sectorul 6, care sunt încadrate în grad de handicap. Centrul va fi dotat cu cabinet de kinetoterapie, fizioterapie, masaj terapeutic, terapie ocupațională, terapie neurofeedback, precum și consiliere psihologică și socială.
Va exista și o echipă mobilă, care va asista la domiciliu persoanele cu dizabilități netransportabile. Aparținătorii vor avea parte de informare și consiliere. În exterior, noul centru din sectorul 6 va avea și o grădină senzorială, care va fi de folos în activitățile de recuperare și terapie.
Primiți ajutor și la centrul de sănătate „Sfântul Nectarie” din sectorul 6
Persoanele cu probleme pot merge și la centrul de sănătate „Sfântul Nectarie” din sectorul 6, unde se face recuperare medicală pentru mai multe tipuri de diagnostice. Vor primi sprijin persoane încadrate sau nu în grad de handicap, cu bilet de trimitere (gratuit) sau cu plată. Serviciile sunt subvenționate pentru persoanele vulnerabile aflate în grija DGASPC Sector 6.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook