Primul val de caniculă peste Europa, urmează zile cu peste 30 de grade și disconfort accentuat. Ce se întâmplă în România
Aerul foarte cald ajuns din nordul Africii este „prins” și încălzit suplimentar, iar efectul resimțit la sol este un episod de caniculă care poate dura mai multe zile. Potrivit specialiștilor, masa de aer cald se deplasează către est, iar estimările indică o influență asupra României după 25 mai.
Fenomenul poartă numele de „dom de căldură” și descrie o situație meteorologică în care presiunea ridicată se comportă ca un capac: blochează mișcările verticale ale aerului, reduce norii și lasă radiația solară să încălzească suprafața mai eficient.
„Funcţionează ca un capac pus peste o oală care fierbe: sistemul de înaltă presiune prinde aerul cald dedesubt, iar acesta se comprimă şi se încălzeşte, formând un «dom»”, susține climatologul Bogdan Antonescu. Această compresie amplifică valurile de căldură și poate transforma o încălzire obișnuită într-o caniculă cu temperaturi persistente, mai ales când sistemul rămâne aproape staționar.
Primele efecte se văd deja în sud-vestul Europei. Conform analizelor meteorologice europene, în Spania și Portugalia sunt așteptate maxime de 35-39 grade Celsius în unele zone, pe fondul aerului din Africa de Nord și al cerului mai mult senin. Pe măsură ce creasta de presiune ridicată se lărgește, aerul cald se răspândește către Franța, Germania și Marea Britanie, unde valorile de 25-30 grade Celsius pot deveni frecvente pentru final de mai.

Valul de caniculă, spun specialiștii, se deplasează și către România, unde va ajunge după data de 25 mai. Pentru țara noastră, mesajul nu este doar „cât de sus urcă” termometrele într-o zi, ci cât de mult se menține căldura pe parcursul mai multor după-amiezi consecutive, criteriul care definește, practic, un episod de caniculă.
„Un dom de căldură este o zonă de aer cu presiune ridicată din atmosferă care rămâne blocată deasupra unei regiuni, deoarece dinamica atmosferică din jur împiedică deplasarea acesteia.Acest proces amplifică valurile de căldură şi inhibă formarea norilor, permiţând radiaţiei solare să încălzească şi mai intens suprafaţa terestră”, explică climatologul Bogdan Antonescu, lector la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti şi cercetător la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, citat de News.ro.
Temperaturile ar putea ajunge „în jurul valorii de 30 de grade” și să rămână ridicate mai multe zile, pe măsură ce influența domului de căldură se apropie de sud-estul Europei. O astfel de evoluție ar însemna, pentru multe regiuni, trecerea bruscă de la haine groase și nopți reci la disconfort termic pronunțat la orele prânzului.
Iar această schimbare rapidă este, adesea, ceea ce prinde populația nepregătită: organismul are nevoie de timp să se adapteze, iar orașele, mai ales cele cu puține spații verzi, se încălzesc accelerat. În perioadele cu presiune ridicată și vânt slab, aerul stagnează, iar poluanții se pot acumula mai ușor aproape de sol.
Primul val de caniculă peste Europa, urmează zile cu peste 30 de grade și disconfort accentuat. Ce se întâmplă în România. Specialiștii avertizează că poluarea poate fi accentuată în astfel de zile, cu impact în primul rând asupra persoanelor vulnerabile. Combinația de căldură persistentă și aer încărcat poate agrava simptomele la bolnavii cu afecțiuni cardiace sau respiratorii.
De aceea, într-un episod de caniculă, recomandările de bază rămân valabile chiar și înainte de emiterea unor coduri: hidratare constantă, evitarea efortului la orele de vârf, pauze la umbră, îmbrăcăminte deschisă la culoare și verificarea vârstnicilor care locuiesc singuri.
Interesant de citit: Supă franceză cu legume, excepțională pe caniculă. Va deveni rețeta preferată
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook