În loc de liniște și bucurie, nori negri se adună deasupra palatului Buckingham. Cineva îi strică reginei aniversarea de platină, iar curtenii sunt extrem de supărați. Din păcate, nu prea au cum să intervină.
Jubileul de platină „va fi afectat de cazul prințului Andrew”, acesta e gândul care trece prin mințile tuturor. Momentele cheie în audierea lui din New York cu privire la revendicările Virginiei (Roberts) Giuffre vor avea loc cu doar câteva zile înainte de sărbătorile pentru cea de-a 70-a aniversare a Reginei.
Așa cum știți, fiul Reginei, prințul Andrew, e chemat în judecată în America, într-un proces de agresiune sexuală a unei minore. Virginia Giuffre îl acuză că a întreținut relații intime cu ea de trei ori, când avea doar 17 ani și era trafucată de pedofilul Jeffrey Epstein, bun prieten al prințului.
Judecătorul de caz vrea un proces rapid
Documentele depuse în SUA arată că dosarul civil de viol și agresiune sexuală adus împotriva lui de către victima lui Jeffrey Epstein va merge înainte cât mai repede posibil.
Judecătorul Lewis Kaplan a decis, cu acordul ambelor părți, că toate dezvăluirile și declarațiile ar trebui să fie finalizate înainte de iulie 2022. Asta înseamnă că momentele cheie ale cazului vor fi publice în preajma sărbătorilor naționale britanice oficiale pentru a marca cei 70 de ani ai Reginei Elisabeta II pe tron.
Conform Daily Mail, judecătorul Kaplan intenționează să tragă o concluzie în temeiul oricăror modificări aduse procedurilor din New York până pe 15 decembrie. Apoi, toate dezvăluirile referitoare la martori și experți în proces ar trebui făcute până pe 13 iunie.
Prințul Andrew neagă faptul că s-ar fi întâlnit vreodată cu Virginia Giuffre
Prințul Andrew, care a fost un prieten apropiat cu finanțatorul și pedofilul condamnat Epstein, a negat întotdeauna afirmațiile Virginiei Giuffre că a fost traficată de agresorul ei pentru partide de sex cu el, de trei ori, pe când avea doar 17 ani.
Deși prințul și echipa sa juridică au fost șocați când ea a depus brusc o cerere civilă împotriva lui în aprilie, acum intenționează să o folosească pentru a încerca să-și dovedească nevinovăția odată pentru totdeauna. Echipa sa juridică trebuie să răspundă pretențiilor din proces, cu o nouă audiere la o instanță din Manhattan, care urmează să aibă loc săptămâna viitoare. Pe de altă parte, la începutul acestei luni, Poliția Metropolitană a declarat că nu ia nicio măsură în legătură cu afirmațiile Virginiei Giuffre.
Chiar și așa, cazul s-a dovedit dezastruos pentru imaginea ducelui. Într-un interviu cu Emily Maitlis de la BBC, în noiembrie 2019, Prințul Andrew a negat afirmațiile conform cărora s-a culcat cu Virginia Giuffre în trei ocazii diferite. „Pot să vă spun absolut categoric că nu s-a întâmplat niciodată. Nu-mi amintesc să fi întâlnit vreodată această doamnă”, a declarat acesta. El însă a renunțat la aparițiile publice în calitate de reprezentant al Casei Regale.
Ducele a mai spus că nu are amintiri nici despre o fotografie binecunoscută a lui cu brațul în jurul taliei tinerei Giuffre, și s-a întrebat dacă în imagine era propria sa mână.
Sursa foto: Instagram, Daily Mail
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook