Prințul William și-a luat rolul de bucătar în serios. Chiar dacă recunoaște că prințesa Kate e o gospodină desăvârșită, prințul William recunoaște că face o „friptură delicioasă”.
În timpul unei vizite la un curs de gătit pentru tineri asistenți de îngrijire a persoanelor vârstnice, prințul William a mărturisit că are o soție extraordinară, care e o bucătăreasă „foarte bună”. Chiar și așa, prințul nu așteaptă ca doar Kate să gătească și mărturisește că-i place să facă familiei o „friptură delicioasă”. „Cochetez puțin cu gătitul, însă nu prea mult. Dar Catherine este foarte bună. Fac o friptură delicioasă. Însă sosurile mele ies destul de uscate sau cu cocoloașe, trebuie să lucrez la asta.”, i-a mărturisit atunci William bucătarului Kevin Muhammad.
Ce mănâncă fiul și nora regelui Charles când sunt acasă
Printre preparatele preferate ale celor doi când sunt acasă se numără peștele alb și ciuperci, dar și paste cu sos bolognese sau curry. Cu câțiva ani în urmă, prințesa Kate a mărturisit că atunci când s-au cunoscut la facultate, William încerca să-i câștige afecțiunea pregătind tot felul de mâncăruri. „În vremea universității, obișnuia să gătească tot soiul de feluri de mâncare”, a spus ea celebrei bucătărese, Mary Berry, potrivit Daily Mail.
Cum a ajuns supa lui Kate… pe tavan
În timp ce pregătea cu bucătăreasa cocktail-uri pentru Crăciun fără alcool, Kate a făcut o mărturisire care a stârnit amuzamentul amândurora: „Am făcut asta o dată cu o supă de spanac și am uitat să pun capacul pe ea. Supa de spanac a ajuns pe tavan.”
De ce nu bea niciodată cafea prințul William
Anul trecut, în timpul unei călătorii, prințul William a dezvăluit câteva din secretele pe care nu le cunoștea nimeni privind dieta sa. Fiul regelui Charles a mărturisit că mănâncă două ouă și pâine prăjită cu unt la micul dejun și pește și ciuperci la cină. Cafea însă nu bea niciodată, ci trei căni cu ceai pe zi. Motivul? Copiii îl țin treaz și „are nevoie de mai multe cești de ceai pentru a le face față”. Pe de altă parte, acesta a spus că nu spune unui pahar cu vin roșu în fiecare zi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook