Simona Ionescu / Redactor Șef

Probleme cu banii la Gigi Becali în familie. S-a cerut insolvența

Probleme cu banii la Gigi Becali în familie. S-a cerut insolvența
Sunt probleme mari cu banii în familia lui Gigi Becali. Situația nu este deloc simplă, iar singura soluție a fost să se ceară insolvența.

Gigi Becali a acumulat, de-a lungul anilor, o avere colosală care este în prezent estimată la aproximativ 1,2 miliarde de Euro. Patronul FCSB este un filantrop recunoscut, nu de puține ori implicându-se în diverse cauze sociale, pentru care a donat sume deloc de neglijat. Cu toate acestea, rudele miliardarului nu o duc la fel de bine ca el. Recent, cineva din familia sa a cerut insolvența, din cauza datoriilor uriașe. 

Este vorba despre verișoara latifundiarului, Tudora Chiacu. Aceasta este mama vitregă a lui Hristu Chiacu, nepotul lui Gigi Becali. Hristu Chiacu, fost fotbalist acum în vârstă de 39 de ani, a dat-o afară pe mama sa vitregă din casa ei, după ce femeia le-a făcut lui și fratelui său acte pe proprietate. 

Verișoara lui Gigi Becali a cerut insolvența pe persoană fizică 

În ciuda faptului că avea clauză viageră, adică dreptul de a locui acolo până la finalul vieții, verișoara lui Gigi Becali a fost scoasă fără milă din casă. În consecință, vila se află în prezent în litigiu, însă acest lucru nu pare să îl impacteze pe fostul fotbalist, care de curând ar fi  reamenajat-o. Pentru Tudora Chiacu însă, situația este tragică. Aceasta este aproape îngropată de datorii, căci nu mai beneficiază de sprijinul familiei. 

Probleme cu banii la Gigi Becali în familie. S-a cerut insolvența
Tudora Chiacu este mama vitregă a fostului fotbalist Hristu Chiacu Foto)
Foto: Romanian Soccer

Astfel, femeia a fost forțată să ceară insolvența pe persoană fizică, care atrage după sine suspendarea tuturor executărilor. Judecătoria Buftea a admis cererea de insolvență pe persoană fizică și a dispus suspendarea provizorie a executărilor.

Gigi Becali ar fi ajutat-o de mai multe ori cu bani pe verișoara sa 

„Admite cererea formulată de petenta Chiacu Tudora (…). Dispune prelungirea suspendării provizorii… până la data aprobării planului de rambursare de către creditori, dar nu mai mult de 3 luni de la data pronunţării prezentei hotărâri”, se arată în decizia instanței.

Acum Tudora Chiacu trebuie să pună la punct un plan de rambursare a datoriilor, conform Cancan. 

Gigi Becali a ales să nu comenteze public situația delicatei sale verișoare, însă, potrivit apropiaților, de-a lungul anilor el i-ar fi oferit sprijin financiar în repetate rânduri. Cu toate acestea, ajutorul primit nu a fost suficient pentru a-i rezolva definitiv problemele.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *