După o căsnicie ratată și câteva relații unde a fost la un pas să ajungă din nou în fața altarului, Ramona Olaru are gânduri mari.
S-a terminat perioada în care Ramona Olaru își plângea suferința. De acum încolo, se va distra cât va putea și va fi liberă provocărilor. Ramona a mărturisit că niciodată nu se întoarce la bărbații din trecut, nu mai vrea fotbaliști în viața ei și acum țintește sus.
„Când văd ceva ce nu-mi convine, la revedere, l-am scos din schemă”
„Mi-au plăcut, a fost o vreme când mi-au plăcut. Dar acum nu ne mai plac, pentru că ne ducem un pic mai sus, aș prefera să mai cresc media de vârstă, ca să obțin și eu totuși ceva. Bine, că am mai avut cu medie crescută și n-am obținut nici pe dracu’. Dar sper ca de data asta să mă duc la un alt nivel.
Și aș prefera, dacă se poate, nu de pe aici, că e ceva rău ce se întâmplă. Cred că o să îmi dau seama atunci când o să apară cel pe care mi-l doresc. Dar știu ce nu vreau, este foarte clar, când văd ceva ce nu-mi convine, la revedere, l-am scos din schemă. Eu nu mai stau!
„Am zis că vreau ceva special și o să merg pe high class, mare petrecere o să fie”
Pentru această vară, Ramona nu vrea complicații. Are chef de plimbare, iar dacă apare la orizont vreun mascul feroce nu spune nu, însă s-a decis să-i lase pe domni să lupte pentru inima ei.
„De ziua mea, la început de iulie, o să plecăm în Saint Tropez, eu cu vreo trei prietene. Am zis că vreau ceva special și o să merg pe high class, mare petrecere o să fie. După aceea, peste două trei săptămâni o să plecăm în Capri. Le fel, eu și câteva prietene, alte prietene. Pe aceleași, primele despre care ți-am spus, o să le iau în Mykonos, în august, 10 zile.
„La luptă, băieții mei”
Avem planurile foarte bine puse la punct. Pentru că am zis că nu îmi trebuie acum un iubit permanent. Am zis că dacă e să rămână, să rămână de la toamnă încolo. Ne îndrăgostim vara, dar ne ocupăm de îndrăgosteală toamna. Eu acum am dat start la lupte, e un fel de olimpiadă. La luptă, băieții mei, cel mai bun să câștige în toamnă! Atunci voi alege”, a spus vedeta pentru Cancan.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook