Raoul, artistul care a sfidat legea și a condus mult timp fără carnet. Procurorii au vrut să îl pedepsească dur pe Raoul, dar și cererea acestora a fost respinsă. Ei ceruseră o pedeapsă cu executare.
Cererea lui Raoul a fost respinsă de instanță
Raoul solicitase anularea condamnării de doi ani cu suspendare, dar cererea a fost respinsă. Cântărețul are acum un cazier „pătat”. Rareș Cornel Borlea (n.r. Raoul) a rămas în liberate după problemele sale cu legea.
Judecătorii l-au obligat pe Raoul să achite și cheltuielile de judecată, 300 de lei. Este o sumă mică, în comparație cu amenzile penale plătite până la acest moment. El a avut de achitat zeci de mii de lei.
„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi inculpatul Borlea Rareş Cornel împotriva sentinţei penale nr. 508 din data de 11.11.2020 a Judecătoriei Buftea – Secţia Penală, pe care o menţine.
Obligă apelantul-inculpat Borlea Rareş Cornel la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea vor rămâne în sarcina statului. Definitivă”, au decis, zilele trecute, magistrații Curții de Apel București.
Ce probleme penale a mai avut Raoul?
Raoul a mai vorbit despre probleme sale de natură penală și în trecut. Se pare că artistul trebuie să dea din nou examen pentru permisul auto.
„Am avut permisul suspendat, iar eu, recunosc, am continuat să conduc. Când mă oprea poliţia, explicam că nu am permisul la mine, iar ei, fiindcă mă recunoşteau, mă lăsau să plec. Însă, când ajungeau la bază şi mă verificau, constatau că aveam permisul suspendat. Aşa că îmi făceau dosar penal, iar eu nici măcar nu ştiam.
Mai mult, toate citaţiile erau transmise la o adresă la care eu nu mai locuiesc de ani de zile. Avocatul meu a făcut muncă de detectiv, ca să găsească toate dosarele penale pe care le aveam, fiindcă eu nu fusesem anunţat de existenţa lor. Am făcut şi muncă în folosul comunităţii, am plătit şi amenzi de zeci de mii de lei… După condamnare, am permisul anulat, aşa că trebuie să dau din nou examen pentru obţinerea lui”, a declarat Raoul, conform Spynews.
Iată impresionantul conac de 5 milioane de dolari al lui John Travolta! Vinde casa veselă în care a locuit cu soția răpusă de boală
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook