Simona Ionescu / Redactor Șef

Război între Oana Roman și Selly. „Ne facem de râs”

Război între Oana Roman și Selly. „Ne facem de râs”
Cu aproape un an în urmă, Oana Roman a făcut niște declarații la adresa lui Selly și recent, vloggerul i-a răspuns. Așa cum era de așteptat, fiica lui Petre Roman i-a dat răspunsul.

Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, Selly a spus lucruri care nu i-au căzut bine Oanei Roman. Vedeta l-a pus pe vlogger la punct.

Selly a făcut-o „demagogă” și „băgătoare de seamă”, iar fiica regretatei Mioara Roman l-a pus imediat la punct printr-un mesaj pe contul de socializare. Oana spune că vorbele lui Selly nu au nici în clin și nici în mânecă cu realitatea, iar declarațiile tânărului pur și simplu au amuzat-o.

„În momentul în care folosim un termen, trebuie să știm și la ce se referă. Dacă îl folosim doar așa ca să aruncăm niște cuvinte, ne facem de râs. Mi s-au adresat multe cuvinte de-a lungul vieții, dar mă amuză foarte tare când cineva îmi adresează un cuvânt al cărui înțeles nu îl cunoaște”, a transmis Oana Roman.

„Să aflăm din DEX ce înseamnă a fi demagog”

Selly i-a dat peste nas Oanei Roman

„Ca să mă devalorizeze adresându-mi cuvinte care nu au legătură cu ceea ce vrea persoana respectivă să spună. Eu am înțeles ce vrea să spună el, numai că nu i-a ieșit și doar m-a făcut să râd foarte tare. Să aflăm din DEX ce înseamnă a fi demagog și ce înseamnă demagogia înainte să folosim acest termen, zic și eu”, a scris Oana Roman pe Instagram.

Vedeta l-a criticat pe Selly și în trecut

Și anul trecut Oana Roman l-a luat pe Selly „de urechi”, mărturisind că tânărul nu ar trebui să vorbească despre educația din România, pentru că nu are pregătirea necesară. La doar câteva luni distanță, Oana Roman l-a prins din nou la cotitură și l-a criticat după ce vloggerul blocase circulația unui tramvai.

Deși nu suportă să fie călcat pe coadă, Selly a preferat să nu-i dea acesteia nici o replică, dar a făcut-o recent în emisiunea televizată. Iar pentru asta și-a primit lecția de la absolventa de Sorbona.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre