Războiul ascuns dintre Mihaela Rădulescu și Teo Trandafir a ieșit la iveală cu jigniri și săgeți usturătoare între cele două vedete. Totul s-a întâmplat într-o emisiune în care vedeta Kanal D a fost invitată de diva stabilită la Monaco. La finalul întâlnirii, în direct, Mihaela Rădulescu i-a luat invitatei sale geanta și a răsturnat-o în fața publicului.
„La sfârșitul unei emisiuni, în direct, îmi ia geanta și o întoarce cu fundul în sus. Știam că așa e formatul emisiunii. Previzusem oarecum, scosesem ce putea să compromită… mai ales o dată pe lună, ce poate să aibă o fată în geantă? O „ganteră”!”, a relatat Teo Trandafir.
Jigniri și săgeți usturătoare între Mihaela Rădulescu și Teo Trandafir
Vedeta Kanal D a povestit cum au decurs lucrurile în continuare. „Scosesem „gantera”. A fost totul ok. Au fost niște comentarii drăguțe. La final, mă ia ea de umeri (eu eram de trei ori cât ea) și zice: Priviți, stimați telespectatori, ea e deșteaptă și eu sunt frumoasă!,” a mai relatat Teo Trandafir.
În fața replicii Mihaelei Rădulescu, Teo, care în momentul în care se întâmpla emisiunea era supraponderală și departe de imaginea ei de acum, i-a dat o replică usturătoare pe care nu a putut să o controleze. „A ieșit din mine”, mărturisește, la 10 ani distanță, vedeta. I-a spus direct Mihaelei ce gândea. „Da, fetiță, dar ție îți trece!”, au fost vorbele lui Teo Trandafir. Replica a lăsat-o fără comentarii pe Mihaela Rădulescu.
Arma secretă a lui Teo Trandafir în perioada când era grasă
Teo Trandafir și-a făcut debutul în televiziune în anul 1994, alături de Mircea Badea, pe segmentul matinal, la Tele 7ABC. Vorbind despre începutul carierei sale în televiziune, Teo Trandafir și-a amintit că „s-a luptat” cu Mihaela Rădulescu și Andreea Marin.
„Eu eram cu Mihaela Rădulescu și cu Andreea Marin în aceeași ligă. Eu eram cât ele două la un loc. Și atunci trebuia să mă salvez cumva, pentru că publicul din România aștepta niște frumuseți inteligente”, a povestit vedeta într-un interviu mai vechi. „Arma” pe care a găsit-o pentru a contracara succesul frumuseților naturale a fost autoironia.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook