Războiul eclerelor” a ajuns și în America. Protagoniste sunt Meghan Markle și Pamela Anderson

Vedeta din „Baywatch” a fost cea care a declarat război. Exact ca pe vremuri, când regii își disputau pe câmpul de luptă supremația, cele două dive au de împărțit ceva. Mai exact, prăjituri. Bătălia se anunță crâncenă. „Războiul eclerelor” din America le are protagoniste pe Meghan Markle și Pamela Anderson.
Anul trecut, instanța a tranșat disputa gastronomică dintre Jamila și Laura Laurențiu. Ambele cunoscute bloggerițe culinare au ajuns să se lupte într-un adevărat „război al eclerelor”, din 2019. Totul a pornit de la rețeta pentru ecler la tavă. În final, doar una a câștigat și s-au impus despăgubiri. Magistrații au considerat că Laura Laurențiu a difuzat prima în România rețeta delicioasei prăjituri, iar Jamila, la o săptămână după, a publicat-o pe a ei, copiind de la cealaltă. „Duelul” în justiție a durat cinci ani.
„M-a deranjat că clipul ei avea exact același titlu, că imaginea ilustrativă a videoclipului reproducea până și poziția imaginii mele ilustrative, că practic promitea același lucru publicului, iar publicul era deja în confuzie. Ca aspect, în orice caz e identică, iar în privința ingredientelor folosite, sunt substituite unele grăsimi cu altele. Dacă ar fi menționat că s-a inspirat de la mine, eu aș fi felicitat-o pentru cât de frumos i-a ieșit”, declara Laura Laurențiu, după ce a câștigat procesul și războiul.
Acum, „Războiul eclerelor” a ajuns în America. Se anunță o bătălie crâncenă. Deja fiecare protagonistă a scos la înaintare artileria grea și se luptă pentru a-și păstra poziția.
Concret, actrița care a făcut carieră pe baza silicoanelor, dar care ulterior a renunțat la ele pentru a trăi o viață naturală, o acuză pe tânăra ei fostă colegă de breaslă că i-ar fi furat ideea show-ului televizat de gătit. Pamela Anderson o acuză pe Meghan Markle de plagiat în legătură cu noul său documentar de pe Netflix.
Formatul său de gătit și lifestyle seamănă izbitor cu cel al Pamelei Anderson. Fosta salvatoare din „Baywatch” a fost prima care și-a anunțat serialul TV.
Noul proiect pentru Netflix al actriței Meghan din „Suits” este despre gătit, stil de viață și grădinărit. Vine să ofere o privire asupra modului simplu și armonios în care trăiește vedeta, după ce și-a convins soțul să renunțe la statutul de membri seniori ai familiei regale. Doar că formatul show-ului seamănă izbitor cu un program al actriței Pamela Anderson, lansat pe piață deja. Până și numele seamănă!
Documentarul intitulat „With Love, Meghan”, programat să debuteze pe 4 martie, a fost comparat cu „Pamela – Cooking with Love”, anunțat în octombrie și lansat recent de Pamela Anderson.
Formatul documentarului lui Meghan nu doar pare un „copy-paste” după cel al Pamelei, ci chiar este. S-a ajuns până la replici similare, după cum se vede din trailere. Ambele programe prezintă gazdele gătind alături de bucătari celebri și oferind sfaturi despre primirea oaspeților, grădinărit și decorațiuni interioare. Inclusiv trailerul lui Meghan Markle este „o copie directă” a celui al Pamelei Anderson, lansat în octombrie 2024.
Chiar și replicile celor două vedete sunt aproape identice.
„Întotdeauna am vrut să duc lucrurile la un alt nivel”, spune în trailerul proiectului său Pamela Anderson, în timp ce Meghan afirmă ceva asemănător.
Pamela
„Întotdeauna mi-a plăcut să ridic lucrurile obișnuite la un nivel superior”, susține ducesa.
Și plagiatul continuă, cu alte replici, în partea în care protagonistele își fac autocaracterizarea.
„Sunt ca un burete care absoarbe totul… Învăț multe”, declară Pamela Anderson.
„Pur și simplu învăț”, exprimă Meghan Markle, în timp ce este filmată încercând apicultura.
Dezvăluirea plagiatului apare la scurt timp după ce Meghan Markle a fost pusă în jenanta ipostază de a fi nevoită să își rebranduiască marca de lifestyle abia lansată, din „American Riviera Orchard” în „As Ever”. Anunțată cu surle și trâmbițe, marca ei nu a reușit încă să pună pe piață produse. Se știe însă că va vinde articole de bucătărie și pentru casă, inclusiv gemuri.
View this post on Instagram
Pe lângă problemele cu marca în sine, Meghan Markle este confruntată cu acuzații de plagiat din partea primăriei orașului Porreres din Mallorca, Spania. Oficialii locali susțin că logo-ul ales de ducesa de Sussex pentru a ilustra noua denumire a mărcii sale seamănă izbitor cu stema orașului lor. Chiar a fost lipsită de imaginație ducesa? Sau echipa cu care a lucrat a vrut să o expună? Cert este că ambele steme prezintă un palmier central, dar logo-ul lui Meghan are doi colibri, în timp ce stema Porreres are două rândunele.
Dacă în „războiul eclerelor” cu Pamela Anderson probabil nu îi va merge așa ușor, cu spaniolii, ducesa are șanse să scape ușor de probleme. Avantajul ei e că spaniolii nu doresc un conflict cu familia regală. Deși, probabil, ducesa de Sussex nu ar avea prea mulți susținători la Londra.
„Să dai în judecată pentru plagiat este complicat și costisitor, iar o primărie mică ca a noastră nu își permite să se lupte cu Coroana britanică”, a declarat primarul Xisca Mora din Porreres, Mallorca.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook