Simona Ionescu / Redactor Șef

„Războiul poșetelor”, de Crăciun. Sorana Cîrstea și Simona Halep, meci în afara terenului cu miză de zeci de mii de euro

„Războiul poșetelor”, de Crăciun. Sorana Cîrstea și Simona Halep, meci în afara terenului cu miză de zeci de mii de euro
Românii le-au aplaudat și s-au mândrit cu ele. Simona Halep a fost numărul 1 mondial, iar Sorana Cîrstea trage tare și e cea mai valoroasă româncă în clasamentul WTA. Dincolo de tenis, cele două sunt atente la anumite detalii, iar de Crăciun au declanșat un adevărat „război al poșetelor”.

Sorana Cîrstea și Simona Halep au un adevărat meci în afara terenului de tenis. Cele două au etalat piese extrem de scumpe, de mii de euro. Tinere și pasionate de modă, ambele tenismene dovedesc că alocă o mare atenție acestui aspect. Ele poartă haine scumpe, de la marile branduri, și accesorii care, numai o piesă, poate costa mai mult decât un apartament.

Simona Halep, mesaj pentru Sorana Cîrstea

Simona Halep a devenit o mândrie națională după ce a ajuns locul 1 mondial în clasamentul WTA la simplu, performanță atinsă pe 9 octombrie 2017. Ea a petrecut în total 64 de săptămâni ca numărul 1 în lume. După ce s-a confruntat cu o acuzație de dopaj, care s-a dovedit neavenită, cariera constănțencei nu a mai putut fi reabilitată complet.

„Războiul poșetelor”, de Crăciun. Sorana Cîrstea și Simona Halep, meci în afara terenului cu miză de zeci de mii de euro
Simona Halep le-a arătat fanilor cum s-a îmbrăcat de Crăciun. Fosta tenismenă a optat pentru o ținut relaxată, dar scumpă (Foto: Instagram)

Astfel, Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis profesionist la începutul anului 2025, după o înfrângere în primul tur la Transylvania Open din Cluj-Napoca. Ea a decis că nu mai poate fi competitivă la nivel înalt și că este momentul să încheie capitolul tenis de performanță. După retragere, Simona spune că se bucură de viața „de după tenis”, descoperă lucruri noi și că nu mai trăiește sub stresul competițional de dinainte. Mai apare doar ocazional în evenimente demonstrative sau ca personalitate din sport.

În același context, ea a transmis un mesaj de susținere pentru Sorana Cîrstea, încurajând-o să se bucure de cariera ei și să privească viața după tenis ca pe ceva frumos.

Sorana Cîrstea: experiență și performanță

Sorana Cîrstea este iubita lui Ion Ion Țiriac și una dintre cele mai experimentate și valoroase jucătoare ale României. La finalul anului 2025, era cea mai bine clasată jucătoare româncă în ierarhia mondială. Performanța majoră a carierei sale a fost atinsă în 2021, când a urcat pe locul 21 mondial în clasamentul WTA.

„Războiul poșetelor”, de Crăciun. Sorana Cîrstea și Simona Halep, meci în afara terenului cu miză de zeci de mii de euro
Sorana Cîrstea a investit prețul unui apartament în poșeta din piele de aligator pe care o are în mână (Foto: Instagram)

Tânăra sportivă a anunțat că intenționează să se retragă la sfârșitul sezonului 2026, după aproape 20 de ani în circuit.

Războiul poșetelor, de Crăciun

De Crăciun, ambele tenismene și-au încântat fanii cu fotografii proaspete. Într-un adevărat „război” cu poșete scumpe, ele și-au etalat cele mai prețioase accesorii.

Poșeta Chanel a Simonei Halep costă peste 6.000 de euro

Simona Halep a purtat o geantă Chanel albă, modelul „19 Handbag”, din piele de miel, cu detalii aurite și argintii. O astfel de poșetă, în ciuda dimensiunii reduse, costă 6.400 de euro. Fosta jucătoare numărul 1 mondial și-a asortat ținuta cu jeansi albastru deschis și o cămașă crop top, haine care i-au pus în valoare silueta. Cu aproximativ 40 de milioane de euro câștigate din premiile WTA, Simona Halep a bifat unul dintre cele mai mari câștiguri din istoria tenisului feminin.

Sorana Cîrstea a câștigat „războiul poșetelor” cu o piesă al cărei preț depășește 70.000 de euro

Pe de altă parte, Sorana Cîrstea a optat pentru o rochie midi neagră cu detalii aurii în talie și cizme de aceeași culoare. Piesa de rezistență a ținutei sale a fost o poșetă Hermes de culoare „verde apă”, model Birkin de 25 de centimetri, din piele de aligator, care costă peste 70.000 de euro. Conform informațiilor disponibile, suma totală câștigată de ea din premiile WTA este în jur de 10 milioane de euro, fără a include contracte de sponsorizare, publicitate sau alte venituri.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri