Simona Ionescu / Redactor Șef

Regele Charles a spus care e planta lui preferată din România. Iată ce a apărut la poarta casei Suveranului

Regele Charles a spus care e planta lui preferată din România. Iată ce a apărut la poarta casei Suveranului
Suveranul Marii Britanii e extrem de fericit de când a venit în România, țară pe care o iubește de multă vreme. Astăzi va fi la Viscri, unde este așteptat de români cu același drag.

Regele Charles s-a relaxat în vacanța din Valea Zălanului și în fiecare zi a fost văzut cum merge la plimbare alături de câteva persoane. A organizat cu stafful lui și a luat parte la o masă câmpenească, unde toți sătenii au fost serviți cu bucate alese.

Femeile din acea zonă au vrut să-i facă o surpriză inedită Suveranului, așa că au muncit multe ore și au realizat o plăcintă uriașă. Este o tradiție în satele din Covasna ca acest preparat să fie oferit doar la evenimente importante, precum nunți și botezuri, dar și venirea unui om atât de important ca regele Charles.

Prajitura uriașă primită de Charles de la gospodinele din Covasna

„E o prăjitură. Să mai vină aici că e foarte frumoasă zona asta.”, a mărturisit una dintre gospodine. Oamenii au venit din toate colțurile României pentru a-l vedea pe Majestatea Sa și a scoate câteva cuvinte.

„E rege, totuși, până la urmă și o dată-n viață se întâmplă să-l vezi și m-aș bucura să dau mâna cu el, să-i spun: „Bine ai venit în România!”, a povestit unul dintre turiști. Unui alt fan, regele i-a spus și care este planta lui preferată de la noi: „Turmeric. Iubesc să vin în România, tot ce e aici!”.

Casa regelui Charles de la Viscri

Câte proprietăți are Charles în România

Regele Charles e atât de îndrăgostit de România încât și-a cumpărat aici nu mai puțin de zece locuințe. Pe de altă parte, unul dintre proiectele cele mai importante ale Suveranului este să salveze monumentele istorice și clădirile din Transilvania.

Printre proprietățile lui Charles se numără Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, patru în Valea Zălanului, judeţul Covasna şi alte patru în satul Breb din judeţul Maramureş. Desigur, cea mai cunoscută rămâne casa din Viscri, construită parțial în anul 1700, care a fost renovată și oferită Fundației de Wales în România.

În casa de la Viscri se poate relaxa orice român

Profitul este donat Fundației Prințul de Wales

Casa poate fi închiriată oricărei persoane care dorește să doarmă în patul în care s-a odihnit regele Charles. Toți banii care se strâng se donează Fundației Prințul de Wales.

„Avem cinci dormitoare cu băi proprii, o sală de curs şi o cafenea.

În acest an oferim gratuit cursuri de restuarare, ţesături tradiţionale, un program de antreprenoriat la ţară şi un program de agricultură. Când nu avem cursuri, casa poate fi închiriată de turişti în regim de pensiune de trei margarete”, se arată într-un anunț postat pe Facebook.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre