Simona Ionescu / Redactor Șef

Regele Charles al III-lea dezlănțuit; dansează de mama focului. Imagini de necrezut, au devenit virale

Regele Charles al III-lea dezlănțuit; dansează de mama focului. Imagini de necrezut, au devenit virale
După ce a devenit rege și cu soția sa, Camila, alături, în calitate de regină consort, fiul defunctei regine Elisabeta a II-a pare că a înflorit. Coroana, pe care, de câteva săptămâni o probează, pentru a-i fi ajustată  în vederea încoronării, îi priește de minune.

În acest weekend, regele Charles al III-lea a apărut într-o ipostază absolut neașteptată, dezlănțuit, dansează de mama focului. Acesta știe să țină ritmul foarte bine, are toate mișcările la el. Imaginile cu regele dansând au devenit virale, după ce, vineri seara, au fost făcute publice de familia regală, pe contul oficial de socializare de pe Instagram. Regele Charles al III-lea a împlinit, recent, vârsta de 74 de ani.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by The Royal Family (@theroyalfamily)

În timp ce comunitatea evreiască se pregătește să sărbătorească Hanuka, regele a vizitat un centru comunitar din Londra care acționează ca un centru pentru artă, cultură, acțiune socială și învățare în nordul capitalei Regatului Unit.

Regele Charles al III-lea dansează alături de comunitatea evreiască

„Majestatea Sa a aflat mai multe despre activitatea centrului, ascultând opiniile tinerilor care participă la programele oferite de JW3, precum și întâlnindu-se cu voluntarii care își dedică timpul pentru a desfășura activitățile centrului, inclusiv banca de alimente – care livrează săptămânal aproximativ 200 de pungi cu produse de primă necesitate și peste 2.200 de mese pentru rezidenții locali aflați în nevoie.

În cadrul vizitei, Regele a participat, de asemenea, la recepția anuală de dinaintea sărbătorii de Hanuka, organizată de JW3 pentru supraviețuitorii Holocaustului, care vizitează în mod regulat centrul pentru programele sociale și educaționale ale acestuia”, transmite familia regală pe social media.

JW3 este principalul centru comunitar evreiesc din Marea Britanie, singurul loc public de acest fel din țară destinat artei, culturii, învățării și comunității evreiești. Acest centru  este deschis tuturor, indiferent de rasă, religie, credință, sex, sexualitate, abilități sau vârstă.

Regele se pregătește serios de încoronare

Regele Charles se pregătește să își pună pe cap coroana. Aceasta a și fost scoasă din Turnul Londrei, unde este ținută și păzită, în afara momentelor oficiale în care regele sau regina în exercițiu o poartă. Coroana Sfântului Edward, cea cu care va fi încoronat și noul rege, Charles al III-lea, a fost scoasă din Turnul Londrei pentru a permite începerea lucrărilor de modificare în vederea încoronării de sâmbătă, 6 mai 2023.

Conform tradiției, Regele va fi încoronat cu Coroana Sfântului Edward în timpul slujbei de încoronare de la Westminster Abbey. Regele va purta, de asemenea, Coroana Imperială de Stat în timpul slujbei.

Coroana Sfântului Eduard este coroana folosită istoric în momentul Încoronării și purtată de Majestatea Sa Regina Elisabeta la Încoronarea sa din 1953. A fost confecționată pentru Carol al II-lea în 1661, ca înlocuitor al coroanei medievale care fusese topită în 1649. Se credea că originalul datează de la sfântul regal din secolul al XI-lea, Eduard Mărturisitorul – ultimul rege anglo-saxon al Angliei.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre