Regele Charles e gata să-l reprimească pe Prințul Harry în familie, dar pune condiții. Cine a participat la „summitul secret pentru pace”

Regele Charles vrea să aibă familia unită și este gata să-l reprimească pe Prințul Harry alături, dar pune condiții. A fost organizat un adevărat „summit secret pentru pace”, pentru a stabili detaliile reconcilierii. După ce s-a retras din poziția de membru cu prerogative depline al familiei regale, mezinul a făcut deseori remarci controversate și acuzatoare la adresa rudelor sale de prim rang.
Acum, consilieri apropiați ai regelui Charles și ai ducelui de Sussex s-au întâlnit aproape de palatul regal, în ceea ce presa britanică a numit primul pas spre reconciliere și cel mai puternic semn că ambele părți vor să pună capăt conflictului de familie. Tototdată se înțelege că Regele impune anumite condiții reconcilierii, având în vedere că nu s-a întâlnit el însuși, direct, cu fiul său, ci s-a preferat o discuție între consilieri.
Consilierii de top ai regelui Charles și ai prințului Harry au organizat un summit secret pentru pace, dezvăluie The Mail, marcând prima mișcare importantă spre rezolvarea disputelor acide din cadrul familiei regale.
Surse apropiate situației au declarat că întâlnirea de săptămâna trecută a fost primul pas într-un „proces de apropiere” menit să refacă relația deteriorată între ducii de Sussex și restul familiei regale.
Potrivit contextului, discuțiile au avut loc într-un club privat londonez destinat membrilor care promovează prietenia internațională, al cărui patron este însuși regele.
Nu se știe dacă Regele Charles sau prințul Harry a fost cel care a întins primul ramura de măslin, însă sursele spun că această întâlnire reprezintă cel mai puternic semnal de până acum că ambele părți sunt dornice să rezolve disputa din Casa Windsor.
„Mai este un drum lung de parcurs, dar pentru prima dată după ani de zile s-a deschis un canal de comunicare. Nu a existat o agendă formală, doar o întâlnire informală la un pahar. Ambele părți aveau lucruri de discutat”, a declarat o sursă.
Prințul Harry a fost reprezentat de Meredith Maines, șefa sa de comunicare și coordonatoarea casei sale din Montecito, California, care a venit special din Los Angeles pentru această întâlnire importantă. Se spune că ea colaborează direct cu ducele și lucrează dintr-un birou amenajat în conacul de 15 milioane de lire sterline al cuplului, gestionând echipa formată din opt angajați.
Meredith Maines este cea care a organizat și interviul lui Harry la BBC din luna mai, în care acesta a spus că „și-ar dori o reconciliere” cu familia regală, dar că regele „nu-i vorbește din cauza problemelor de securitate”. La momentul respectiv, prințul Harry se referea la retragerea serviciului său automat de protecție polițienească în Marea Britanie, pe care l-a numit „o înțelegere veche și învechită a establishmentului” și a sugerat că tatăl său ar fi putut rezolva situația.
Ea s-a întâlnit cu Tobyn Andreae, secretarul de comunicare al regelui, la Royal Over-Seas League (ROSL), la doar trei minute de mers pe jos de Clarence House, reședința londoneză a monarhului.
De asemenea, la „summitul secret pentru pace” a participat și Liam Maguire, cel care conduce echipa de PR a Ducilor de Sussex în Marea Britanie. Acesta este absolvent al Academiei Militare Regale de la Sandhurst, la fel ca Harry, și este implicat în proiectele Invictus Games pentru militarii răniți, inițiate de Harry în 2014.
Maines a sosit miercuri la club cu un taxi, în timp ce Andreae a venit câteva minute mai târziu, aducând un cadou de la Berry Bros & Rudd, comerciantul de vinuri și spirtoase care furnizează familia regală din 1760. Cei trei au fost văzuți discutând inițial la o masă pe terasa grădinii de la etajul întâi al clubului, cu vedere spre Green Park. Ulterior, au intrat în interior pentru a continua discuțiile.
În ciuda declarațiilor dure pe care fiul său mai mic le-a făcut la adresa sa și a casei regale de-a lungul timpului, Regele Charles are speranța unei împăcări cu acesta și tot ce își dorește este să construiască o relație adevărată de bunic-nepoți cu cei doi copii ai acestuia, prințul Archie de șase ani și prințesa Lilibet de patru ani.
Sursele susțin că acest summit este doar „primul pas spre reconcilierea dintre Harry și tatăl său, dar este un pas în direcția cea bună”.
„Toată lumea dorește să meargă mai departe. A fost în sfârșit momentul potrivit pentru cele două părți să vorbească”, au mai declarat surse pentru presa londoneză.
Conflictul Windsor a început după ce Harry și Meghan s-au mutat în California și au acordat un interviu exploziv lui Oprah Winfrey în martie 2021, în care au făcut publice mai multe acuzații și probleme familiale.
Aparițiile ulterioare, memoriile lui Harry, Spare, au fost ultima picătură pentru fratele său, prințul William, mai ales din cauza relatărilor despre o confruntare fizică dintre ei pe tema relației lui Harry cu Meghan.
Meghan a povestit că, în timpul sarcinii, a cerut ajutor familiei regale pentru gândurile suicidale la care ajunsese și i s-a spus că acest lucru „nu ar fi bine pentru instituție”.
De asemenea, Harry a acuzat că un membru al familiei a exprimat îngrijorări legate de culoarea pielii copilului lor nenăscut.
În ciuda tuturor acestor tensiuni, prințul Harry a exprimat dorința clară de reconciliere. „Mi-ar plăcea să mă împac cu familia mea. Nu are rost să mai luptăm”, a punctat acesta.
Luna trecută, s-a aflat că ducele de Sussex a invitat familia regală la Invictus Games din 2027, care se vor desfășura la Birmingham, sperând că acest eveniment va marca întoarcerea sa din exilul autoimpus în California și încheierea conflictului în familie.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook