Simona Ionescu / Redactor Șef

Regretatul compozitor Șerban Georgescu, fostul soț al Mădălinei Manole, îngerul păzitor al fiicei sale. „Este cel care mă îndrumă să iau deciziile corecte”

Regretatul compozitor Șerban Georgescu, fostul soț al Mădălinei Manole, îngerul păzitor al fiicei sale. „Este cel care mă îndrumă să iau deciziile corecte”
Doar patru ani i-a ținut viața împreună pe compozitorul Șerban Georgescu, fostul soț al Mădălinei Manole și partenera sa, Eniko Georgescu. Bărbatul s-a stins la 54 de ani, lăsând în urmă o fetiță pe care și-a dorit-o enorm.

Astăzi, fiica compozitorului Șerban Georgescu e domnișoară în toată regula. A terminat liceul și îi păstrează vie memoria tatălui său, fostul partener de viață al regretatei artiste Mădălina Manole. Alessia spune că simte cum tatăl său o veghează din Ceruri și o ajută să ia cele mai bune decizii.

Fiica lui Șerban Georgescu a crescut cu gândul la tatăl său

Eniko Georgescu, fosta soție a compozitorului Șerban Georgescu, consilier la Parlamentul României, i-a fost fiicei sale și mamă și tată, după decesul soțului. Tânăra este acum absolventă de liceu și a vorbit despre ce înseamnă tatăl său pentru ea, deși nu-și amintește de el. Alessia susține că a crescut cu gândul la părintele său și cu poveștile pe care le spunea mama ei despre acest „om minunat”.

„Probabil am fi cântat amândoi la pian, i-aș fi cerut sfaturi despre băieți”

„Nu am apucat să-l cunosc, aveam un an și 6 luni. În fiecare zi mă întreb cum ar fi fost viața mea dacă el nu ar fi murit. Probabil acum am fi cântat amândoi la pian, am fi compus, i-aș fi cerut sfaturi despre băieți, m-ar fi mângâiat pe cap, asigurându-mă că totul va fi bine”, a spus Alessia. Tânăra crede însă că Șerban Georgescu o veghează din cer și o ghidează să ia cele mai importante decizii.

Eniko Georgescu, mândră de fiica sa

Regretatul compozitor Șerban Georgescu, fostul soț al Mădălinei Manole, îngerul păzitor al fiicei sale. „Este cel care mă îndrumă să iau deciziile corecte”
Regretatul compozitor Șerban Georgescu și familia. Sursă foto: Viva

După ce Alessia a absolvit liceul, mama sa, emoționată și fericită, a transmis un mesaj în care a vorbit despre cât de mândră este pentru că are un asemenea copil.

„Realizările și achizițiile tale, draga mea fiică sunt cele care imi dăruiesc iubire pentru viață. Știu că nu vei înceta niciodată să mă faci cea mai fericită prin ceea ce întreprinzi! Felicitări cu ocazia absolvirii, Alessy”, au fost cuvintele fostei soții a compozitorului Șerban Georgescu.

Alessia susține că Șerban Georgescu „respiră și trăiește prin sufletul meu”

Alessia spune că încă de copil și-a ținut tatăl în rugăciuni. Chiar dacă viața ar fi fost cu siguranță altfel dacă părintele ar fi fost alături de ea, tânăra spune că îi este „veșnic recunoscătoare, deoarece a întâlnit-o pe mama și ulterior mi-au dat viață”.

„Tatăl meu a fost și este totodată și ancora mea de a supraviețui, de a merge mai departe cu zâmbetul pe buze, de a trăi fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Tot el este cel care mă îndrumă să iau deciziile corecte când vine vorba de alegerile pe care viața ni le întinde. Chiar dacă nu am avut niciodată șansa de a-i spune tată (…) el este viu prin mine, munca, viața și sufletul lui”, a spus fiica lui Șerban Georgescu.

 

Citiți și:

Fratele Mădălinei Manole, noi dezvăluiri cu privire la regretata artistă

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *