Exclusiv. Mădălina Manole i-a furat bărbatul și cariera. Carmen Rădulescu revine pe cea mai mare scenă românească

Carmen Rădulescu a trăit o poveste nedreaptă de viață, ar spune mulți. Cu o voce deosebită, cu o ambiție uriașă de a face spectacole memorabile, artista a avut ghinionul să se trezească umbrită de cancanuri.

În anii ei de glorie, Carmen Rădulescu a dorit să fie perfectă în cântec și act artistic, ca mai toți cei care au această vocație, și astfel, în 1984, a început o colaborare cu regretatul compozitor Şerban Georgescu (1952-2007). Prima lor piesă, „Speranţă, dă-mi speranţă”, a fost un succes.

Totodată, profesia i-a apropiat atât de mult, încât au devenit iubiţi, însă nu a fost o iubire ca-n filmele de dragoste. „Când veneam din turnee, prima lui întrebare era: «Unde sunt banii?”, a rememorat Carmen Rădulescu în rarele interviuri acordate presei.

Modul în care „iubea” compozitorul Georgescu: „Şerban nu făcea nimic gratuit”

„Eu şi Mădălina (n.r. Manole) am fost pentru Şerban maşini de făcut bani. Mădălina (n. a decedat în 2010 în urma suicidului)  a fost mai deşteaptă decât mine, a reuşit să pună ceva bani deoparte, eu am plecat din această relaţie doar cu jeanşii de pe mine. Şerban nu făcea nimic gratuit, el investea într-un anumit artist şi voia să câştige imediat. Când veneam obosită din turnee, prima lui întrebare era: «Unde sunt banii? Ai adus banii? Ţi-ai luat pantofi, cât au fost? Ţi-ai luat o bluză, cât a fost?», a declarat Carmen. Relaţia lor s-a destrămat, iar în 1988 Şerban era deja cu Mădălina Manole.

Din acel moment, publicul, atras de cancanurile acestei despărțiri, alătura numele celor două artiste în orice contex, transformând carierele lor într-o veritabilă competiție. Ulterior, Mădălina Manole a intentat divorț de Șerban Georgescu și s-a căsătorit cu Mircea Petru, toboșar. În 2010, pe fondul unei lungi depresii, fata cu părul de foc și-a luat viața înghițind otravă, chiar de ziua ei. Părinții artistei l-au acuzat pe soț pentru tragicul eveniment.

Carmen Rădulescu revine la Festivalul Mamaia 2023

Se împlinesc 60 de ani de când se organizează celebrul Festivalul Mamaia, iar acesta renaște din propia cenușă. După mulți ani în care nu s-a mai susținut, în august se anunță o ediție fantastică în perioada 25, 26 și 27 august 2023. În fața publicului vor apărea multe vedete din generația de aur, unele chiar lansându-și cariera pe marea scenă.

Când ați auzit prima oară de festivalul Mamaia?

Carmen Rădulescu: Încă de pe la vârsta de 10 -11 ani, începând să colind țara-n lung și-n lat și să particip la diferite concursuri interjudețene, cum erau pe atunci, auzisem, bineînțeles, de Festivalul Mamaia și la fel ca și alți colegi – participanți la acele micuțe concursuri. Aveam această dorință de a fi, într-o bună zi, pe scena de la Mamaia. Numai că… Mai trebuia să cresc puțin.

Când și de ce v-ați hotărât să participați la Mamaia?

Carmen Rădulescu: Fiind o o fire extrem de emotivă, chiar și acum mă confrunt cu această problemă, după 40 de ani, nu prea mă mai gândeam la acest aspect, de a participa la Festival, dar conjunctura, faptul că participasem la ,,Steaua fără nume”, presiunea pusă asupra mea de câțiva mari compozitori ai vremii – Edmond Deda, Ion Cristinoiu, Aurel Giroveanu, Laurențiu Profeta , Henri Mălineanu – m-au determinat, să-mi iau inima-n dinți și să particip .

Primul succes și prima dezamăgire de la festival?

Carmen Rădulescu: Cred că am avut succes, aplauzele au vorbit de la sine, am luat premiul II, în 1983 – iată sunt 40 de ani de-atunci. Nu am fost niciodată o „vânătoare de premii”, dar am plecat un pic dezamăgită. De ce? Pentru că la fel cum se procedează și-n zilele noastre: pilele au fost și vor fi la putere, iar „bisericuțele” nu au dispărut nici acum! N-aș vrea sa intru în amănunte, mă opresc aici .

În acel an 1983, Trofeul Festivalului a fost acordat Ginei Pătrașcu, iar premiul I … Marinei Florea.

Ce reprezintă pentru dvs. Mamaia, cât a contat pentru cariera dvs?

Carmen Rădulescu: La acea vreme cred că nu realizam  cât de importantă era participarea mea la un atât de iubit și măreț festival, pentru mine a fost încă o dorință împlinită – vorbesc de Steaua fără nume.

Cert este că, încet încet, porțile spre afirmare se deschideau. Tot în acel an, aveam doar 19 ani, am primit un post de solistă la Teatrul de revista „Fantasio” din Constanța. Atunci am înțeles ce înseamnă un teatru, muncă, repetiții, premieri, dăruire și pasiune până la epuizare.

În 1984 am mai participat încă odată la secțiunea Creație, cu piesa „Senin” – Edmond Deda, dar și la interpretare cu două piese: „Eu cred în dragoste” – Cornel Fugaru și „Farmecul lunii” – Edmond Deda.

Dezamăgire totala din partea mea… emoțiile mari au distrus tot ceea ce-mi doream să creez pe scenă… Am răgușit complet!  Asta a fost!

În 1985, am participat la secțiunea Creație cu piesa „Drumul spre noi”- Șerban Georgescu;  in 1989, secțiunea Creație, cu piesa „Dorule, măi dorule” – Corneliu Meraru  – piesă Laureată;  în 2012, tot la Creație, a fost piesa „Toată iubirea ta” – Cristian Faur.

Credeți că muzica ușoară românească a avut de suferit din cauza dispariției festivalului Mamaia?

Carmen Rădulescu: Bineînțeles că a avut de suferit muzica ușoară românească! Pentru marea majoritate a celor ce urcau pe scena Festivalului Mamaia era o rampă de lansare, o experiență grozavă, un exercițiu formidabil de exprimare, de trăire a tot ceea ce se întâmpla pe scenă cu publicul! Dispariția festivalului, după părerea mea, a dat frâu liber oricui să se lanseze prin orice mijloace, fie că aveau sau nu cevaaaa talent . Rezultatul se vede și-n ziua de azi… dispar precum apar!

Credeți că Festivalul Mamaia mai poate oferi talente muzicii românești?

Carmen Rădulescu: Ținând cont de seriozitatea și implicarea, de anvergura acestui Festival… Da… sunt convinsă că noi talente se pot afirma pe scena sa! Amploarea și înalta sa ținută va putea fi păstrată atâta timp cât toți cei care vor dori sa participe nu-l vor confunda cu micile festivaluri din diferite orașe ale țării!

Și cel mai important, ce vă mai amintiți din culisele festivalului, când ați participat.

Carmen Rădulescu: Îmi amintesc multe și marunte… care m-au marcat mai mult sau mai puțin. Cert este că eram mult mai sinceri, mai uniți, ne susțineam, ne încurajam… Ne îmbrățișam și ne aplaudam în culise, ne bucuram sincer pentru reușita celuilalt! Am păstrat tot ce-a fost frumos în suflet!