Unul dintre cei mai iubiți jurnaliști și oameni de televiziune, Robert Turcescu, e fericit și le-a spus și fanilor săi motivul. Toată lumea e bucuroasă.
Robert Turcescu va fi văzut la Metropola TV, începând cu 6 martie, de luni până joi, de la ora 20.00, când va prezenta emisiunea „Sub semnul întrebării”.
„S-au adunat foarte multe întrebări, poate prea multe deja, la care românii nu primesc răspuns. Voi încerca, așa cum am făcut de fiecare dată, să obțin aceste răspunsuri.
„Nu mi-a fost niciodată teamă de noi începuturi. O spun tare, să se audă: va fi bine”
Emisiunea „Sub semnul întrebării” e gândită ca un dialog alert în care există libertatea de a atinge chiar și cele mai delicate subiecte ale actualității. Nu mi-a fost niciodată teamă de noi începuturi, ba chiar aș putea spune că mă simt mult mai entuziasmat să pun umărul la dezvoltarea unei televiziuni aflate încă la început de drum.
E o echipă tânără, dar entuziastă la Metropola TV, dar sunt și vechi camarazi cu mare experiență jurnalistică în acest proiect, așa că avem îndeplinite condițiile unei reușite profesionale în viitorul apropiat. O spun tare, să se audă: va fi bine!”, a afirmat Robert Turcescu.
Robert Turcescu a lansat în 2015 prima televiziune exclusiv online din România, „UNDE TV”
Om de radio și televiziune, dar și jurnalist, Robert Turcescu a publicat materiale în cele mai importante publicații din România și a prezentat emisiuni de succes. De asemenea, a predat cursuri de jurnalism la Centrul pentru Jurnalism Independent și la Școala Superioară de Jurnalistică și este un cunoscut și ca un bun scriitor, debutând în anul 2000 cu romanul „Dincolo”.
În anul 2015, Robert Turcesc a lansat prima televiziune exclusiv online din România, „UNDE TV”. Cinci ani mai târziu, în 2020 a creat canalul de YouTube „HAI România” sub egida Evenimentului Zilei, unde realizează cel mai vizionat podcast social-politic din România și unde va rămâne în continuare, cu emisiunea tot de la ora 12.00.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook