Simona Ionescu / Redactor Șef

România are mii de buncăre anti război. Unde ar trebui să ne adăpostim dacă țara ar fi atacată. Harta completă

România are mii de buncăre anti război. Unde ar trebui să ne adăpostim dacă țara ar fi atacată. Harta completă
Ce se întâmplă cu românii în cazul unui război? Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, avem la dispoziție peste 4000 de buncăre.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a prezentat lista buncărelor unde românii se pot adăposti în caz de război. Sunt 4538 de adăposturi.

România are mii de buncăre anti război. Unde ar trebui să ne adăpostim dacă țara ar fi atacată. Harta completă

Buncărele se află în toată țara, dar cele mai multe adăposturi civile sunt în București, unde se află 1171, împărțite după cum urmează. În sectorul 1 se află 165 de buncăre, în sectorul 2 sunt 343, iar în sectorul 3 sunt 143. Locuitorii din sectorul 4 au la dispoziție un număr de 168 de adăposturi, cei din sectorul 5, din păcate doar 58, în timp ce în sectorul 6 se află 294 de adăposturi.

Cele mai puține sunt în Ialomița și Vrancea

Problemele cele mai mari le pot avea locuitorii din Ialomița și Vrancea pentru că acolo sunt doar 13 adăposturi civile.

În municipiul Buzău există 39 de adăposturi, majoritatea la subsolul blocurilor, dar din păcate nici unul nu e dotat cum ar trebui. În cazul unui atac aceste adăposturi trebuie eliberate în 24 de ore.

”La nivelul municipiului București sunt apoximativ 1.700 de spații de adăpostire cu o capacitate de peste 320.000 de persoane. La nivelul județului Ilfiov avem aproximativ 500 de spații de adăpostire, cu o capacitate de aproximativ 75.000 de persoane”, a afirmat Ioana Blănaru, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov.

Ca adăposturi vor fi folosite, în caz de necesitate, tunelele și stațiile de metrou și parcările subterane.

Buncăr modern în Iași

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu susține că România e pregătită pentru orice situație, iar buncărele sunt inspectate anual. ”Există un anumit calendar pentru această inspecţie. Cele mai multe cred că aparţin de Ministerul de Interne”, a mărturisit Vasile Dîncu.

Cu ceva timp în urmă, un ieșean a fost precaut și în anul 2008 și-a făcut un buncăr privat, pe care a cheltuit o sumă imensă. În adăpostul de peste 100 de mp se pot ascunde peste 100 de oameni, este ventilat și foarte bine construit, comparativ cu buncărele din blocurile vechi.

Sursă foto: digi24

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre