Potrivit unei noi legi a Camerei Deputaților, o nouă propunere legislativă modifică procedurile de obținere a pașapoartelor pentru români.
Reguli pentru obținerea pașaportului simplu temporar
Ca urmare a noilor modificări, pașaportul simplu temporar va fi dat doar dacă există condiții excepționale. Este vorba de reglementarea situației juridice a românilor aflați peste hotare, fără documente de călătorie valabile. De asemenea, pașaport simplu temporar vor avea și românii care au urgențe.
„Cetăţenii români pot deţine, concomitent, un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile: a) în situaţiile prevăzute la art.17¹ alin. (1) lit. c), atunci când paşaportul simplu electronic a fost depus pentru obţinerea unor vize; b) în situaţia în care se probează, cu documente, necesitatea deplasării cetăţeanului român în străinătate, în perioada în care paşaportul simplu temporar este depus pentru obţinerea unor vize”, conform proiectului.
Ce restricții sunt pentru pașapoartele pentru minori
Pe de altă parte, noua lege vorbește și despre cum se vor elibera de acum încolo pașapoartele pentru minori și care sunt restricțiile. De asemenea, prin noua lege datele biometrice și alte informații vor fi efectuate de personalul consular o singură dată. „Cetăţenii români pot deţine, concomitent, două paşapoarte simple electronice valabile, numai în următoarele situaţii:
a) când titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranţă ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict;
b) când titularul deţine paşaport simplu electronic, dar, ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării vizelor, călătoria în statele pentru care este necesară aplicarea acestora nu mai este posibilă”, mai indică sursa citată.
Persoanele vor avea doar un singur pașaport
Dacă un cetățean român are două pașapoarte, potrivit noii legi va trebui să predea unul dintre acestea. „Cetăţenii români care sunt, concomitent, titulari ai unui paşaport simplu electronic şi ai unui paşaport simplu temporar valabile au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la încetarea situaţiilor prevăzute la art. 17¹ alin. (1) lit.c) sau, după caz, de la întoarcerea în ţară, să predea autorităţilor competente unul dintre cele două paşapoarte valabile deţinute.
(4) Cetăţenii români care sunt, concomitent, titulari ai două paşapoarte simple electronice valabile, au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (2) sau, după caz, de la întoarcerea în ţară, să predea autorităţilor competente unul dintre cele două paşapoarte valabile deţinute”, se arată în propunerea legislativă. Modificările vor intra în vigoare odată cu promulgarea legii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook