Simona Ionescu / Redactor Șef

S-a încheiat procesul lui P. Diddy, acuzat de trafic de persoane. Verdictul l-a făcut pe rapper să cadă în genunchi

S-a încheiat procesul lui P. Diddy, acuzat de trafic de persoane. Verdictul l-a făcut pe rapper să cadă în genunchi
După trei zile de deliberări, juriul a ajuns la o concluzie în cazul procesului lui P. Diddy, pe numele real Sean Combs, judecat pentru trafic de persoane. Verdictul l-a făcut pe rapper să cadă în genunchi.

Procesul în care Sean Combs, pe numele de scenă P. Diddy, a fost judecat pentru o serie de acuzații privind traficul de persoane a ajuns la final miercuri, după ce jurații au comunicat verdictul. 

P. Diddy, în vârstă de 55 de ani, a fost arestat la New York în septembrie anul trecut și acuzat de crimă organizată și trafic sexual prin forță, fraudă sau constrângere – acuzații pe care le-a negat în repetate rânduri. De atunci și pe toată durata procesului, care a început pe data de 12 mai, rapperul a fost închis în Centrul Metropolitan de Detenție din Brooklyn. 

Jurații l-au scos nevinovat pe P. Diddy

Acum, după mai bine de o lună și jumătate, procesul a ajuns la final. Jurații l-au scos nevinovat pe P. Diddy în ceea ce privește acuzațiile grave, de trafic de persoane. Mai exact, juriul l-a găsit pe Sean Combs nevinovat de: complicitate la crimă organizată, trafic de persoane în cadrul Cassandrei Ventura (fosta iubită), trafic de persoane în cazul victimei denumită generic „Jane”. 

Totuși, P. Diddy a fost găsit vinovat la două capete de acuzare: transportul în vederea practicării prostituției, în legătură cu Casandra Ventura, dar și transportul în vederea practicării prostituției, în legătură cu „Jane”. 

P. Diddy a căzut în genunchi când a auzit verdictul 

Fiicele gemene în vârstă de 18 ani ale lui P. Diddy au sosit miercuri, ținându-se de mână, la tribunalul din Manhattan, pentru a-și susține tatăl în timp ce juriul delibera pentru a treia zi consecutiv.

Sean „P. Diddy” Combs a avut o reacție de bucurie după ce juriul l-a găsit nevinovat pentru trei din cele cinci acuzații. El a fost văzut ridicând pumnul în aer, zâmbind alături de avocații săi și chiar șoptind „mulțumesc” către jurați în timp ce aceștia confirmau verdictul. 

S-a încheiat procesul lui P. Diddy, acuzat de trafic de persoane. Verdictul l-a făcut pe rapper să cadă în genunchi
P. Diddy a căzut în genunchi atunci când a aflat verdictul juraților

Rapperul nu doar că și-a exprimat bucuria ridicând pumnul după ce a auzit verdictul, dar a fost și văzut căzând în genunchi pentru a se ruga, în timp ce avocații săi începeau să argumenteze pentru eliberarea sa înainte de pronunțarea sentinței.

P. Diddy așteaptă pronunțarea sentinței 

Familia sa a început apoi să aplaude și să fluiere în semn de susținere pentru echipa sa juridică, care se îmbrățișa cu entuziasm și ușurare, considerând verdictul cel mai bun posibil în afara unei achitări totale. 

Judecătorul urmează să ia o decizie în câteva ore privind posibilitatea ca Sean Combs să se întoarcă acasă în Miami înainte de pronunțarea sentinței, întrucât ședința a fost suspendată între timp.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *