Roxana Hulpe, una dintre cele mai frumoase și talentate prezentatoare ProTv, a devenit pentru prima dată mămică. Iar tăticul, Bogdan Rădulescu, manager la Untold, e în culmea fericirii.
Fanii, prietenii și colegii le sunt alături în acest moment cu adevărat special, iar prezentatoarea trăiește bucuria supremă, pentru că ieri, 1 februarie, și-a strâns copilul la piept.
Roxana Hulpe a născut o fetiță superbă, care a primit din partea medicilor nota 10. Vedeta alături de soțul său au ales deja și numele pe care-l va purta micuța: Zora. „Zora, fetița răsăritului de nota 10, ne-a făcut cea mai mare bucurie a lumii.
A adus soarele odată cu ea, ieri, pe 1 februarie, și ne-a luminat inimile. Dumnezeu ne-a trimis o minune și îi multumim pentru toată dragostea aceasta nespus de mare pe care o simțim eu și soțul meu, dar și familiile noastre și prietenii.
“Mi-am dorit doar să vină sănătoasă și le mulțumesc tuturor oamenilor care știu că s-au rugat alături de noi”
Este minunea care din primele ore ne-a trecut printr-un carusel de emoții atât, atât de intense și e doar începutul. Mi-am dorit doar să vină sănătoasă și le mulțumesc tuturor oamenilor care știu că s-au rugat alături de noi. Le mulțumesc și medicilor cu ajutorul cărora a venit pe lume micuța gălăcioasă și minunată!”, a declarat prezentatoarea, potrivit stirileprotv.ro.
Soțul vedetei este manager al festivalurilor UNTOLD și Neversea
Roxana și Bogdan Rădulescu sunt un cuplu de invidiat de mulți colegi de breaslă, cei doi reușind să demonstreze că dragostea durează mai mult de trei ani. Bogdan este originar din Iași și absolvent al facultății Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
După ce a lucrat o perioadă în domeniul publicității, a decis să-și deschidă propria afacere și a înființat Rethink România, devenind și co-fondator la Mainstage the agency. De asemenea, el este manager al festivalurilor UNTOLD și Neversea.
Cei s-au căsătorit în toamna anului trecut
În august anul trecut, Roxana a fost cerută în căsătorie. A fost un moment extraordinar în viața vedetei, care a postat și o fotografie de la fața locului, la care a adăugat un mesaj de dragoste. „Când trupul dar și sufletul mi-au îngenunchiat de fericire și recunoștință.
Mi-ai adus luna de pe cer cu totul. Da. Nespus”, a fost mesajul postat de Roxana pe Instagram. Pe 3 septembrie cei doi au spus cel mai frumos Da din viață, într-o locație superbă, pe Lacul Tarnița din Cluj-Napoca. Îndrăgostiții au spus marele DA în fața ofițerului Stării Civile.
Mireasa a strălucit
Într-un décor unic, Roxana a strălucit în rochia de mireasă. Ea a optat pentru o rochiță albă, cu o fundă mare la spate, iar pe cap a avut o coroniță cu aceleași flori din care a fost realizat buchetul de mireasă. La fel de elegant a fost și Bogdan Rădulescu, care a îmbrăcat o pereche de pantaloni crem, cămașă albă și sacou în carouri.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook