Regina Elisabeta a II-a și Ducii de Cambridge au postat gânduri bune pentru prințesă. Mama sa a publicat o imagine cu Anne de anul acesta râzând, de când Prințesa a participat la petrecerea anuală în grădina Palatului Buckingham a asociației „Niciodată uitați”.
Mesajul public al Suveranei a fost: „La mulți ani Prințesei Anne”, iar Ducii de Cambridge au scris, la rândul lor, pe Twitter: „Îi urăm Prințesei Anne un călduros ”La mulți ani”.”
Activitățile Prințesei Anne
Anne s-a născut în data de 15 august, anul 1950, în rezidența Clarence House, Londra. În acea perioadă, bunicul ei, regele George al VI-lea era într-o stare bună de sănătate, iar Elisabeta încă nu deținea titlul de regină. Prințul Charles era doar cu 1.5 ani mai mare decât sora sa.
Ca și mama sa, Prințesa a pus întotdeauna Coroana pe primul loc, fiind una dintre cele mai ocupate persoane din familia regală. Dar, este cunoscută și pentru umorul, sarcasmul și observațiile amuzante pe care le face, fiind în contrast cu imaginea sobră care îi însoțește tot timpul pe membrii regali.
Prințesa Anne a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace în 1990, când avea 39 de ani. Datorită muncii sale ca președinte al asociației caritabile ”Salvați copiii”, Alteța Sa a fost nominalizată de Președintele Zambiei, Kenneth Kaunda.
Prima față regală acuzată că a comis o infracțiune
Pe lângă numeroasele experiențe deosebite, Prințesa Anne este și primul membru regal acuzat oficial de o infracțiune. În 2002, câinele bull terrier al Alteței Sale a mușcat doi copii. Prințesa Anne și-a recunoscut vinovăția și a primit o amendă de 500 lire sterline.
Prințesa regală a bifat mai multe evenimente la care a participat în calitatea sa oficială decât tatăl său, Ducii de Cambridge și Prințul Harry la un loc. În 2017, Anne avea 455 de apariții publice în Marea Britanie și 85 peste hotare.
Kate Middleton este membrul regal cu cele mai puține evenimente bifate și anume 63 în Marea Britanie și 42 în afara țării, conform okmagazine.ro.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook