Simona Ionescu / Redactor Șef

Scandal la o companie americană. Angajații s-au ridicat împotriva prințului Harry care primește un salariu din șapte cifre

Scandal la o companie americană. Angajații s-au ridicat împotriva prințului Harry care primește un salariu din șapte cifre
Potrivit site-ului american The Daily Beast, prințul Harry a devenit o „țintă” pentru personalul supărat al BetterUp, după ce 100 de oameni au fost concediați.

Harry, fiul regelui Charles încasează un salariu din șapte cifre ca și director de impact, dar responsabilitățile sale zilnice sunt zero.

Un fost angajat al BetterUp a declarat că inițial a crezut că sosirea lui Harry a fost „cool”, dar acum toată lumea pune sub semnul întrebării activitatea ducelui de Sussex. Angajații susțin că a devenit o „distragere a atenției”, unul dintre ei concluzionând că, în cazul lui Harry, „sucul nu merită să fie stors”.

În martie, a apărut la conferința „Uplift” a companiei, unde a vorbit despre „ceea ce mă face să mă ridic din pat în fiecare zi”. Iar la un alt eveniment, a vorbit despre pericolele epuizării și despre cum îi place să mediteze. Pentru aceste intervenții, Harry primește un salariu din șapte cifre.

Celebritățile nu-și mai asociază numele cu cel al ducilor Harry și Meghan

Angajații au luat atitudine în contextul în care experții media au sugerat că Harry și soția lui, Meghan, ar trebui să se rebrenduiască pentru a-și salva cariera devenită din ce în ce mai șubredă. La rândul lor, mai multe celebrități se tem să nu-și pună în pericol popularitatea dacă sunt prea aproape de Harry și Meghan.

Ducele de Sussex participând la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu compania BetterUp din San Francisco

„Nu este un mare talent audio sau neapărat un talent de orice fel”

Contractul lor profitabil cu Spotify a fost desființat, iar Meghan a fost criticată de Jeremy Zimmer, un agent de top de la Hollywood, care a spus că „nu este un mare talent audio sau neapărat un talent de orice fel”. Comentatorul și gazda podcastului regal Kinsey Schofield a sfătuit cuplul să schimbe direcția și „ar lua toată puterea de pe urma tabloidelor și a paparazzilor pe care Harry și Meghan pretind că îi detestă”.

S-au făcut de râs și cu presupusa urmărire cu mașina paparazzilor

Controversele legate de o presupusă urmărire cu mașina în New York, în luna mai, ar fi afectat, de asemenea, reputația cuplului în Statele Unite. Mitchell Jackson, un publicist de celebrități, a afirmat că „problema cu Meghan și Harry este că, după toată chestia cu urmărirea cu mașina din New York, oamenii au impresia că nu sunt demni de încredere. Sunt melodramatici și vor distrage atenția de la ceea ce încearcă să promoveze”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre