Scandalul influencerilor care agresau pisica. Au ajuns în sala de judecată cu dezvăluiri șocante și probe

Influencerii Marilu Dobrescu și fostul său partener, Iustin Petrescu, s-au reîntâlnit în sala de judecată, în cadrul primului termen al procesului de defăimare inițiat de tânărul bărbat împotriva celei care i-a fost iubită. Avocatul lui Iustin, Adrian Cuculis, a oferit detalii despre desfășurarea audierii.
Săptămâna aceasta a avut loc prima înfățișare în procesul în care Iustin Petrescu o acuză pe Marilu Dobrescu de defăimare. Cei doi, cândva un cuplu cunoscut pe rețelele sociale, au devenit în ultimul an subiectul unui scandal public de amploare, după ce Marilu a făcut declarații despre presupuse abuzuri fizice, psihice și emoționale la care ar fi fost supusă în relație. În replică, Iustin a făcut publice clipuri în care influencerița se poartă urât cu el, dar și în care chinuie pisica familiei.
Amintim că Marilu Dobrescu a fost acuzată public, săptămânile trecute, de cruzime față de animale, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare șocantă în care își lovește pisica cu brutalitate. Ea a fost filmată de fostul iubit, Iustin Petrescu, care susține că mai are multe astfel de probe împotriva ei.
O filmare publicată la începutul lunii trecute de Iustin pe rețelele de socializare a stârnit indignare publică. Marilu, influencerița cu peste jumătate de milion de urmăritori, își lovește pisica în mod repetat și violent, chiar în fața camerei de filmat care înregistra o campanie de Crăciun. Imaginile o arată pe influenceriță într-o criză de furie, în timp ce își agresează animalul de companie fără nicio reținere. Iustin, aflat alături de ea, încearcă să o oprească, vizibil șocat de agresivitatea acesteia.
Dincolo de aceste imagini șocante, cei doi s-au acuzat reciproc de agresiune fizică și emoțională, iar cele transmise în spațiul public de tânără l-au determinat pe fostul iubit să o dea în judecată.
Ca reacție la acuzațiile lansate în spațiul public, Iustin a ales să își caute dreptatea în instanță, cerând îndepărtarea tuturor materialelor video în care consideră că este denigrat. Pentru aceasta, el este reprezentat de avocatul Adrian Cuculis.
Cuculis a explicat că echipa juridică a pregătit cu atenție cazul, urmând să prezinte în sala de judecată o înregistrare audio „de impact”, care nu a fost până acum făcută publică.
„Am mare încredere în această acțiune, care a fost creionată cu ajutorul colegilor mei într-un mod extrem de specific. Nu a fost nimic lăsat la voia întâmplării, nicio afirmație făcută de fosta lui prietenă (…) O să venim și cu o înregistrare bombă, nu o știe nimeni, o să fie interesant (…) Este un proces în care noi cerem să fie eliminate videoclipurile în care ea face toate afirmațiile acestea, neprobate cu nimic”, a declarat avocatul pentru Antena Stars.
Conform avocatului, unele dintre acuzațiile aduse de Marilu ar fi fost scoase din context și formulate la un interval semnificativ de timp de la evenimentele reclamate. El face referire și la o conversație audio în care Iustin ar fi recunoscut o agresiune din perioada de început a relației.
De asemenea, avocatul susține că Iustin Petrescu nu face altceva decât să se apere, încercând să dovedească faptul că ceea ce s-a prezentat în spațiul public este un fals.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook