Se cere evaluare psihologică pentru Nicușor Dan. Psiholoagă: „Pentru conducerea statului, trebuie să existe standarde clare”
Președintele Nicușor Dan revine în centrul unei noi controverse publice, după ce în trecut a fost ținta mai multor critici politice legate de stilul său de comunicare și de aparițiile sale din spațiul public. De această dată, discuția a fost reaprinsă de o solicitare lansată de o psiholoagă, care propune introducerea unor evaluări medicale și psihologice pentru persoanele aflate în funcții de vârf în stat.
În mesajul transmis public, aceasta susține că cei care conduc instituțiile statului ar trebui să fie supuși unor verificări periodice de aptitudini psihologice, cognitive și medicale, realizate de specialiști independenți, pentru a garanta capacitatea lor de a exercita funcții cu impact major asupra societății.
„Solicit public, în mod civilizat, introducerea unei evaluări medicale, psihologice și neurocognitive independente pentru președintele României, precum și pentru cei care ocupă funcțiile publice de cel mai înalt nivel”, a transmis psihologul Cristina Zaharia în mediul online, subliniind că demersul nu reprezintă un atac la persoană și nu urmărește formularea de diagnostice individuale.
Psiholoaga afirmă că nu pune în discuție persoane sau cazuri punctuale, ci un principiu general de responsabilitate publică. În opinia sa, în timp ce multe profesii presupun evaluări periodice de competență, funcțiile de conducere ale statului ar trebui să fie supuse unor standarde cel puțin la fel de stricte.
„Nu formulez diagnostice și nu lansez atacuri personale. Cer doar să se respecte un principiu foarte simplu: cine ia decizii majore pentru milioane de oameni trebuie să demonstreze periodic aptitudinea necesară exercitării funcției”, a mai precizat aceasta.
Propunerea vizează introducerea unor evaluări realizate de experți acreditați, în condiții de independență, iar rezultatele să fie comunicate public doar în termeni generali, precum „apt”, „inapt” sau „necesită reevaluare”, fără detalii medicale confidențiale. Psiholoaga susține că un astfel de sistem ar putea asigura un cadru mai transparent și mai uniform pentru toate funcțiile de conducere, indiferent de apartenența politică.
Discuția apare într-un context politic în care Nicușor Dan a fost în repetate rânduri subiectul unor critici venite din partea adversarilor politici, în special în timpul campaniilor electorale sau în dezbateri publice legate de activitatea sa administrativă.
În trecut, lidera Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a solicitat public ca Nicușor Dan să efectueze un consult psihiatric, afirmând că acesta ar trebui să demonstreze că nu suferă de afecțiuni psihice și că nu urmează tratamente medicamentoase. În argumentația sa, aceasta a făcut referire la anumite observații privind comportamentul său în apariții publice.
Tot în spațiul politic, au existat și alte declarații controversate venite din partea unor lideri precum George Simion și Anamaria Gavrilă, unde au fost folosiți termeni considerați ofensatori sau nepotriviți la adresa unor persoane publice, precum „autist”, Aceste episoade au generat reacții critice din partea societății civile, fiind considerate exemple de degradare a discursului politic.
În fața acestor tipuri de solicitări și declarații, Nicușor Dan a respins în mod constant acuzațiile, considerându-le lipsite de fundament și incompatibile cu un discurs politic civilizat. Acesta a transmis că dezbaterea publică ar trebui să se concentreze pe politici, administrație și soluții, nu pe atacuri personale sau evaluări fără bază medicală.
Propunerea privind evaluarea psihologică a liderilor politici deschide o dezbatere mai amplă în societate despre standardele de integritate și competență în funcțiile publice de vârf.
Postarea doctoriței a strâns peste 70.000 de aprecieri precum și 5.000 de comentarii. În timp ce susținătorii acestei idei consideră că astfel de măsuri ar putea crește încrederea în instituțiile statului și ar aduce un plus de transparență, criticii avertizează că un astfel de sistem ar putea fi vulnerabil la politizare și utilizare abuzivă în confruntările electorale.
Subiectul rămâne deschis, într-un climat politic tensionat, în care discuțiile despre profilul și capacitatea liderilor publici devin tot mai frecvente.
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook