Simona Ionescu / Redactor Șef

Se întâmplă chiar acum cu pensiile polițiștilor și militarilor. Ministrul Budăi spune dacă sunt sau nu „speciale”

Se întâmplă chiar acum cu pensiile polițiștilor și militarilor. Ministrul Budăi spune dacă sunt sau nu „speciale”
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi susține că pensiile militare nu sunt pensii speciale.

Ministrul a oferit lămuriri cu privire la veniturile rezerviștilor, menționând că acele pensii de serviciu „care depășesc veniturile avute în activitate vor fi recalculate, fără să fie afectată partea de contributivitate”. „Ceea ce depășește venitul mediu brut, vedem la care ne raportăm brut sau net, şi care sunt cifrele finale care se impozitează”, a spus Marius Budăi la Antena 3.

Surse politice ale Bugetul.ro au dezvăluit că pensiile militare nu vor intra în această categorie. Doar pensiile magistraților au prevederea ca nu pot depăși 100% din salariu.

Pe de altă parte, pensiile militare sub plafonul respectiv, pensia militară medie fiind de aproximativ 4.000 de lei. În concluzie, nu va fi necesară recalcularea lor. „Nu se recalculează pensiile militarilor. Doar cele ale magistraților au prevederea ca să nu depășească 100% din salariu. Cele militare nu depășesc oricum. Sunt sub plafon”, au dezvăluit sursele.

Polițiștii au solicitări punctuale legate de pensii

Oamenii legii cer scoaterea pensiilor lor din PNRR. „Au fost asimilate, fără temei, de către guvernarea din 2020-2021, cu cele 6 sisteme de pensii de serviciu gestionate de Casa Națională de Pensii Publice”, a transmis Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă.

Președintele SNPPC a susținut, pentru sursa citată, că polițiștii au propria casă de pensii – Casa Sectorială de Pensii a MAI -, la fel cum au și militarii – Casa Sectorială de Pensii a MApN -, dar și lucrătorii din SRI – Casa Sectorială de Pensii a SRI.

Se înțelege așadar faptul că pensiile militare nu sunt plătite din bugetul Casei Naționale de Pensii Publice, așa cum sunt, spre exemplu, achitate pensiile magistraților.

Legislația, schimbată de câteva zile

Pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților. Parlamentul a decis miercuri, 17 iunie, impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Proiectul a fost votat aproape în unanimitate de deputați și a mers la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Conform actului normativ pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre