Simona Ionescu / Redactor Șef

Sebastian Stan Greg Davies Stan a părăsit România alături de mama lui atunci când avea 9 ani. A locuit câțiva ani la Viena, apoi s-a mutat în America. Cu toate că și-a croit o carieră prolifică la Hollywood, nu a uitat niciodată de țara în care s-a născut, ba chiar a amintit-o de fiecare dată în discursurile sale, atunci când a luat premii. 

În urmă cu ceva timp, când lumea abia îl cunoștea pe Sebastian Stan, în rolul lui Bucky Barnes, actorul a avut un dialog spumos cu comediantul Greg Davies. Discuția a pornit în momentul în care prezentatorul emisiunii în care cei doi erau a menționat naționalitatea română a actorului.

Sebastian Stan, discuție despre românca Cici, care îi face curat lui Greg Davies 

Greg Davies a ținut să arate că știe câte ceva despre România. Cum? Simplu, o are pe românca Cici acasă, ajutor de nădejde la curățenie și om de bază în casă. Comediantul a ținut să o salute „la televizor” și să menționeze că are o relație de prietenie „ciudată” de 10 ani cu Cici, care ia inclusiv decizii importante la el acasă. 

În timp ce Sebastian Stan zâmbea din când în când, ca să arate că este atent la conversație, Greg Davies a continuat povestea spumoasă. 

Sebastian Stan și Greg Davies au reușit să creeze un moment memorabil în cadrul emisiunii lor. Dialogul dintre Sebastian Stan și Greg Davies a fost plin de umor și nostalgie. Actorul și comediantul au discutat pasional despre România, iar Sebastian Stan și Greg Davies au schimbat replici care au devenit virale. Această conversație autentică a arătat o latură inedit a celor doi personalități. Sebastian Stan, ultimele vești despre colaborarea cu Marvel și viața la Hollywood. A luat decizii importante.

 

@cinemagia.ro Stan și Davies despre românca Cici #cinemagia #sebastianstan #wintersoldier #gregdavies #cinemagiaro #grahamnorton ♬ original sound – CineMagia.ro

„Din când în când mă surprinde, pentru că nu cred că știe engleza, dar ridica un butoi pentru apă. Aveam o țeavă spartă. Era un butoi uriaș. S-a apucat să-l ridice și m-am gândit să o ajut, pentru că este mărunțică. M-am dus să o ajut și mâna ei a prins-o pe a mea și m-a oprit. S-a uitat la mine și a zis: Cici puternică”, a povestit Greg Davies. 

Sebastian Stan l-a învățat românește pe Greg Davies 

Sebastian Stan i-a explicat comediantului că „anii de suferință din comunism” sunt responsabili pentru faptul că româncele, chiar și cele „mărunțele”, pot căra obiecte grele. Nu s-a abținut însă și i-a dat și un sfat comediantului contrariat. 

„Data viitoare când o vezi, spune-i: Mă gândesc la tine tot timpul. Se va bucura să audă”, i-a spus Sebastian Stan actorului, care a fost curios ce înseamnă aceste cuvinte. A primit și răspunsul, sub privirile amuzate și râsetele din platou. 

Sebastian Stan și Greg Davies au reușit să creeze un moment memorabil în cadrul emisiunii lor. Dialogul dintre Sebastian Stan și Greg Davies a fost plin de umor și nostalgie. Actorul și comediantul au discutat pasional despre România, iar Sebastian Stan și Greg Davies au schimbat replici care au devenit virale. Această conversație autentică a arătat o latură inedit a celor doi personalități. Sebastian Stan, ultimele vești despre colaborarea cu Marvel și viața la Hollywood. A luat decizii importante.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre