Specialiștii americani spun că ouăle vopsite de Paște nu ar trebui să fie consumate dacă nu au stat la frigider mai mult de două ore după ce au fost pregătite, pentru că sunt foarte sensibile la bacterii.
Cum trebuie păstrate ouăle vopsite de Paște
Oamenii de știință spun că ouăle vopsite pentru Paște trebuie introduse la frigider, dar cei mai mulți oameni tind să lase ouăle în coșuri pentru a se bucura de frumusețea lor. În caz contrar, expuse la temperatura camerei, bacteriile se pot dezvolta și e posibil să vă treziți cu o toxiinfecție alimentară. Simptomele acesteia includ vărsături, diaree, dureri abdominale sau alte simptome asemănătoare gripei.
Cât de periculoasă e vopseaua de ouă
Specialiștii recomandă atenție deosebită la vopseaua folosită, întrucât poate conține până la 12 E-uri și poate fi ingerată direct de pe coaja oului.
De asemenea, nu se recomandă să folosiți vopseaua tipografică pentru a colora ouăle de Paște, întrucât are o cantitate foarte mare de plumb. Vopseaua de ouă poate conține și un colorant roșu toxic, denumit Azorubina sau E122, care poate produce astm sau alte reacții adverse. Specialiștii spun că acest aditiv este interzis în Suedia, Norvegia, Suedia și SUA.
Vopseaua de ouă este o substanță care poate fi ingerată în momentul în care decojim ouăle
“Creşterea numărului de aditivi ca medie în diferitele produse agroalimentare ne îndepărtează de practica Uniunii Europene creând premisele de a avea produse în raft cu tot mai mulţi aditivi alimentari ceea ce duce la produse de o calitate diferită. Vopseaua de ouă este o substanță care de cele mai multe ori poate fi ingerată de noi sau de copiii noștri prin transfer, în momentul în care decojim ouăle.
Este foarte important să citim etichetele produselor și să ne gândim că în coșul pentru Sărbători în care regăsim ouă, cozonaci și vin se regăsește și vopseaua de ouă. Găsim în comerț vopsea de ouă chiar și cu 12 E-uri. Citeşte eticheta!“, informează specialiștii de la Info Cons.
Din aceste motive invocate de specialiști, foarte multe gospodine din România aleg să vopsească ouăle cu foi de ceapă, cu sfeclă, cu diverse flori colorate puternic.
Cât rezistă ouăle fierte pentru Paște
Directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Alexandru Cîrîc, a oferit informații despre păstrarea ouălor fierte pentru Paște, despre cât timp pot fi consumate.
„În primul rând, dacă dorim să le ținem mai mult timp, ouăle roşii trebuie să le ținem la frigider. Putem să le ținem până la două săptămâni, nu avem o problemă din punct de vedere al siguranței alimentare, mai ales că sunt preparate termic. Dacă nu le ținem la frigider, vom scurta această perioadă la cel mult o săptămână. Preparate termic pot rezista în siguranță și la temperatura camerei o săptămână”, a spus Alexandru Cîrîc .
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook