Simona Ionescu / Redactor Șef

Simona Gherghe a dat din casă. „Mai avem și discuții, dar nu s-a întâmplat să nu ne vorbim”

Simona Gherghe a dat din casă. „Mai avem și discuții, dar nu s-a întâmplat să nu ne vorbim”
Mereu discretă cu viața personală, Simona Gherghe a vorbit despre cum e să fii mamă de doi copii și ce relație are cu soțul său.

Dumnezeu i-a dat o familie minunată și un bărbat pe care-l consideră jumătatea ei, omul care a venit la momentul potrivit. Simona Gherghe, vedeta Antenei 1, dă detalii neștiute despre viața de familie.

Simona Gherghe a dat din casă. „Mai avem și discuții, dar nu s-a întâmplat să nu ne vorbim”

În emisiunea lui Dan Capatos, Sisi, așa cum o alintă prezentatorul pe Simona Gherghe, și-a făcut puțin timp și a povestit despre cum reușește să-și împartă viața între carieră și familie. „În fiecare dimineață mă trezesc înaintea tuturor, la 7.30 și încerc să prind puțin timp pentru mine. Și să văd ce s-a mai întâmplat la emisiunea Mireasa.

Apoi o pregătesc pe cea mică pentru grădiniță și îl îmbrac pe Vlad ca să îl preia mama. O duc pe Ana, mai rezolv ceva treburi și mă îndrept către studio”, a declarat Simona. În ultimele trei săptămâni, aceasta i-a sărbătorit atât pe cei doi copii, cât și pe tatăl său, toți fiind născuți în luna mai.

Dacă până acum viața ei a fost mai ușoară pentru că mama i-a fost alături, din vară lucrurile se vor schimba, pentru că aceasta se va reîntoarce la casa ei. Lucru de care Sisi se sperie puțin, pentru că nu e deloc ușor să strunești doi copii. Dar e convinsă că totul va fi bine, mai ales că și cel mic urmează ca în scurt timp să meargă la grădiniță.

„Răzvan este jumătatea mea”

Cât privește relația pe care o are cu soțul său, Răzvan, Simona spune că acesta este „jumătatea mea și omul potrivit care a venit la momentul potrivit”. Prezentatoarea a recunoscut că și între ei există discuții, ca în orice cuplu, dar “nu s-a întâmplat niciodată să nu ne vorbim.”

Cei doi s-au cunoscut printr-o colegă de-a Simonei. Răzvan o văzuse pe Sisi la televizor și îi picase cu tronc. Cei doi au vorbit pentru prima dată la telefon la o aniversare a prezentatoarei. Blonda recunoaște că la început a fost puțin fițoasă. Ulterior, viața i-a adus din nou împreună la un eveniment și de acolo s-a legat totul.

„Mi-a fost frică pentru viața mea”

Simona Gherghe a prezentat mulți ani emisiunea Acces direct, însă nu-și mai dorește să se reîntoarcă, chiar dacă are momente când nostalgia își spune cuvântul. Pentru prima dată, a recunoscut că și ea a primit amenințări, dar niciodată nu a fost în situația Mirelei Vaida.

„Mi se pare un pic ciudat, am văzut o mulțime de oameni care au spus că a fost o regie. Mi s-a părut nedrept, nu ai cum să faci așa ceva. Este o emisiune care stârnește tot felul de controverse și atrage niște oameni care pot să aibă astfel de probleme. Am avut multe astfel de incidente, dar, din fericire pentru mine, nu au fost live. Așa că le-am gestionat altfel. Mi-a fost frică pentru viața mea în perioada aceea”, a declarat Simona Gherghe.

Sursă foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre