Simona Ionescu / Redactor Șef

Soprana a fost găsită moartă de pompieri chiar de ziua ei

Soprana a fost găsită moartă de pompieri chiar de ziua ei
Apelul de la 112 a avut drept urmare descoperirea, într-o locuință din București, a trupului neînsuflețit al unei artiste de operă.

Cea care locuia la adresa unde a fost chemată echipa de intervenție era Adriana Constanța Mesteș, în vârstă de 64 de ani. Cei care au solicitat ajutorul prin 112, în seara zilei de miercuri, 26 august, au fost vecinii artistei, alertați de niște apropiați ai Adrianei Mesteș, dar și de faptul că nici ei nu o mai văzuseră de câteva zile ieșind din casă.

Pompierii au spart ușa și au găsit-o pe soprană moartă. Niciun semn de efracție, niciun semn de violență vizibil nu a fost văzut la prima constatare.

Cadavrul a fost ridicat de mașina Institutului Național Medico-Legal, urmând ca în cursul zilei de joi să aibă loc autopsia cadavrului pentru stabilirea cauzei morții.

Se pare că vecinii artistei au sunat la 112 pentru a semnala faptul că soprana Adriana Mesteș nu răspunde la ușă după ce venise cineva în vizită la ea. Pe 26 august se sărbătorește Sfântul Adrian și, pentru că artista nu a răspuns la telefon nimănui care a vrut să o felicite de onomastica ei, a venit să o caute acasă. Din apartament ieșea un miros înțepător, iar vecinii și-au amintit că nu au mai văzut-o de cel puțin 3 zile.

Ultima postare a sopranei pe pagina ei de Facebook a fost în urmă cu 6 zile. Atunci scrisese acest mesaj lângă un filmuleț cu păsări cântătoare: „Bucuria de a-ți trăi Viața cu înțelepciune … O calitate care nouă ne aparține tot mai puțin…”

Adriana Mesteș a fost solistă la operele din Timișoara, Iași și București cu un bogat palmares artistic.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre